Sprijinit de PDL-UDMR pentru a obţine funcţia de secretar al Consiliului Judeţean Bihor, ca s-o şunteze pe Carmen Soltănel, când a fost să îşi dea măsura competenţei, Ioan Groza, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a eşuat lamentabil.

Bihorel a aflat că la concursul organizat la Bucureşti, şeful DGASPC abia dacă a scos echivalentelul unui amărât de 4, când nota minimă de trecere era 7.

Ofticat nevoie mare, după afişarea rezultatelor Groza şi-a dat seama brusc că a fost nedreptăţit şi l-a contestat pe preşedintele comisiei de exeminare, pe considerentul că fusese numit în locul celui de dinainte tocmai înaintea concursului.

Protestul hotărât al directorului nu are nicio explicaţie logică. Decât dacă odată cu înlocuirea din funcţie a preşedintelui i-a dispărut subit şi "inspiraţia"!