La Galeria ”Ștefan Vilidár István” - Centru Expozițional EFA din Cetatea Oradea (Corpul C, etaj. I) a fost vernisată, vineri, o expozţie cu lucrări ale membrilor Foto clubului ”Arad” din Arad, organizație parteneră a Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” din Oradea.

Sunt expuse 50 de fotografii realizate de membrii Fotoclubului: Brighita Niță, Călin Creștin, Danijela Despotov (Serbia), Filip Rotaru, Mircea O. Boran, Monica Szentes, Octavian Iolu, Otto Wittenberger și Ovidiu Filip. 

Foto clubul ”ARAD” din Arad  a fost fondat după mai multe încercări la începutul anilor 1900 de către regretatul artist fotograf Francisc Kelen EFIAP, în anul 1968. Foto Club Arad a organizat, din 2001 până în prezent, în jur de 100 de expoziţii de artă fotografică, iar membri Fotoclubului au participat la peste 100 saloane de artă fotografică în ţară şi străinătate. Fotoclubul are 22 de membri, dar și foarte mulți membri simpatizanți.

Vernisajul expoziției a fost deschis de către artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele celor două organizații fotografice din Oradea, care a prezentat contextul în care a cunoscut Foto clubul din Arad și i-a înmânat președintelui acestuia Certificatul patronaj numărul 2019/ 049. Lucrările au fost prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar apoi publiculu i-au fost oferite momente muzicale de către reprezentantul formației ”Varadiensis”, Lucian Malița (violă).

Expoziția artiștilor fotografi din Arad, organizată în parteneriat cu Muzeul orașului Oradea-Complex Cultural, sub patronajul Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 8 septembrie, zilnic între orele 08:00 - 20:00, accesul fiind gratuit.