S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, ziua de 20 iulie, conform Contractului Colectiv De Muncă unic, la nivelul ramurii de Gospodărie Comunală, Locativă şi Transporturi, este declarată „zi liberă” cu prilejul Zilei Gospodarului.

Astfel, serviciile de relaţii cu clienţii vor fi asigurate prin Agenţia Comercială din strada Duiliu Zamfirescu nr. 3, program normal, între orele 7 şi 18, unde se vor desfăşura activităţile de casierie, relaţii cu publicul, contracte, avize şi registratură.

Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat. Serviciile publice de apă şi canalizare vor fi asigurate în permanenţă în această perioadă, iar sesizările telefonice vor fi preluate prin Dispeceratul central al companiei, la numerele 0259-430.928 sau 0359-410.203.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.