Ziua copiilor a fost  marcată si  de Compania de Apă Oradea. În Parcul Păcii, zeci de copii s-au distrat ore întregi cu prilejul aniversării lor. După reabilitarea parcului, acţiune recent încheiată, copiii angajaţilor şi invitaţii acestora  au ţinut să transmită de ziua lor un mesaj către ceilalţi copii de a avea grijă de această oază verde.

Ideea a fost materializată prin pictarea unui banner uriaş, care a fost amplasat în parc spre admiraţia trecătorilor. Pentru a creea o atmosferă de sărbătoare, cei mici au şi decorat parcul cu peste 200 de baloane cu heliu.

„Ne bucură faptul că la această vârstă fragedă copiii ştiu să aprecieze importanţa spaţiilor verzi. Muncesc cu drag şi cu spor ca să atragă atenţia orădenilor chiar şi de ziua lor. Cred că zâmbetul lor e o motivaţie în plus să păstrăm functionale şi atractive aceste spaţii verzi pentru bucuria lor”, a declarat Ovidiu Mureşan, directorul comercial al Companiei de Apă.

Cei mici au fost îndulciţi cu îngheţată şi înveseliţi cu diplome şi cadouri.