Toţi bihorenii sunt invitaţi la un meci de baschet altfel. Medicii şi asistenţii SMURD Bihor i-au provocat pe baschetbaliştii Clubului Sportiv Municipal Oradea la un meci, ce se va ţine luni, de la ora 18, în Arena Antonio Alexe.
"Pe 12 octombrie, SMURD Bihor împlineşte 21 de ani de activitate. Am considerat că suntem destul de mari pentru a juca un astfel de meci", a explicat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.
Echipa SMURD-ului va fi formată din medici şi asistenţi, în timp ce cea a CSM U Oradea din seniorii clubului, adică vicecampionii României.
"Conducerea CSM Oradea a primit invitaţia în notă pozitivă şi se declară încântată de ideea disputării unui meci de baschet între echipa de seniori şi reprezentanţii acelui serviciu medical ce se îngrijeşte şi oferă ajutor specializat cu promptitudine cetăţenilor municipiului Oradea", a precizat clubul orădean, pe site-ul propriu.
Publicul va putea intra gratuit la meci. "Aşteptăm cât mai mulţi spectatori. Va fi un moment de distracţie", a mai spus medicul Borcea.