Vineri, 13, va fi zi de sărbătoare pentru salvatorii din unitățile ISU din toată țara, care vor celebra Ziua Pompierilor din România.
Cu acest prilej, militarii bihoreni deschid porțile tuturor unităților din județ, cu excepția celei din centrul Oradiei, înconjurată acum de șantiere.
În schimb, pompierii orădeni vor fi prezenți în Piața Mihai Viteazul din oraș. Între orele 10 și 14, orădenii vor putea vedea mașinile pompierilor, echipamentele și accesoriile din dotarea Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea.
În plus, salvatorii vor prezenta măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, precum și detalii din activitatea pompierilor militari bihoreni.
Porți deschise vor avea următoarele unități, între orele 11 și 15: Stația de Pompieri Aleșd, Garda de Intervenție 1 Mai, Detașamentul de Pompieri Marghita, Stația de Pompieri Săcueni, Stația de Pompieri Valea lui Mihai, Garda de Intervenție Sălard, Detașamentul de Pompieri Salonta, Secția de Pompieri Beiuș, Stația de Pompieri Ștei și Garda de Intervenție Tinca.
Pompierii vor prezenta tehnica de luptă, vor organiza jocuri pentru copii și demonstrații și vor ține ateliere de prezentare a noțiunilor de prim-ajutor.