După ce ascultă imnul naţional, participă la depuneri de coroane ca să vadă defilarea şi gustă deja tradiţionala fasole cu ciolan în centrul oraşului, orădenii care vor să iasă din case au de ales cum să marcheze Ziua Naţională: cu un regal folcloric, un concert simfonic sau un spectacol de teatru.

Zi cu lumină

Ca în fiecare an, locuitorii Oradiei sunt invitaţi să sărbătorească Marea Unire din 1918, devenită după revoluţie Ziua Naţională a României. Joi, de la ora 10, ei pot participa la manifestările militare cu depuneri de coroane programate la statuia lui Mihai Viteazul şi la "Te Deum" la Biserica cu Lună. După ceremonii, de la 11.30, Primăria continuă tradiţia ultimilor trei ani, oferind în faţa instituţiei aproximativ 3.000 de porţii de fasole cu ciolan preparată la cazan cu ajutorul militarilor.

Pentru ca manifestările să poată avea loc, parcarea autoturismele va fi interzisă în Piaţa Unirii, între Crişul Repede şi Biserica Catolică Szent Laszlo, precum şi între biserică şi Primărie.

Seara, în schimb, vine vremea petrecerii şi a divertismentului. De la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist Crişana, Năstăcuţa Iuga şi cuplul Traian Ilea şi Valeria Codorean, cunoscut pentru interpretarea unor melodii precum "Puşca şi cureaua lată" şi "La toţi ni-i greu". Biletele la concert costă 10 lei.

În aceeaşi seară, de la ora 18, orădenii sunt aşteptaţi în Parcul 1 Decembrie la aprinderea luminilor de sărbători. Ca o noutate, în acest an clădirea Primăriei şi cea a Palatului Vulturul Negru vor fi acoperite cu o hologramă luminoasă albastră.

Serbare culturală

Teatrul Regina Maria a ales ca de Ziua Naţională a României să pună în scenă celebra piesă a lui Caragiale, "O scrisoare pierdută". Spectacolul e prilejuit de împlinirea a 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg şi a 56 de ani de la înfiinţarea secţiei române a teatrului orădean, inaugurată tot printr-o reprezentaţie a aceleiaşi piese.

Actorii i-au pregătit publicului o surpriză, spectacolul urmând să înceapă de la ora 17 din faţa clădirii Teatrului şi abia apoi să continue în sală. Regizorul Cristian Ioan îi invită pe orădeni să revadă celebrele personaje Tipătescu, Zoe, Caţavencu, Ghiţă Pristanda şi Agamiţă Dandanache, asigurându-i că vor regăsi în ele, cum altfel, personajele politicii actuale.

Şi Filarmonica de Stat sărbătoreşte Ziua Naţională printr-un concert simfonic cu intrare gratuită, oferind melomanilor şansa să audă creaţii celebre ale unor compozitori precum George Enescu, Ciprian Porumbescu, Sabin Păutza şi Constantin Silvestri. Invitatul spectacolului, programat de la ora 19, este violonistul Florin Avram, iar dirijor va fi Romeo Rîmbu.

Indiferent de alegerea pe care o vor face, de 1 Decembrie orădenii sunt chemaţi să sărbătorească româneşte. Şi alţii fac la fel. Noi de ce n-am fi mândri măcar o zi pe an?...