Ziua Oradiei a fost marcată, miercuri după amiază, într-un mod special în turnul Primăriei. Aici, elevi din mai multe clase ale Liceului de Arte din Oradea au dat mici recitaluri de trombon şi trompetă, fiind ascultaţi de mai mulţi orădeni care au decis să urce de ziua oraşului în turnul Primăriei. De altfel, vizitarea acestui obiectiv turistic a fost gratuită miercuri.

Tinerii muzicieni au fost coordonaţi de profesorii Lavinel Cruceru, Sebastian Hercuţ, Zura Janos şi Arnold Schneider.

Între altele, elevii au interpretat un marş scris de Felix Mendelssohn Bartholdy şi o partitură de Georg Philipp Telemann, ambele adaptate pentru instrumente de suflat. Recitalurile s-au ţinut, pe rând, pe două niveluri din turnul Primăriei, începând de la ora 17, respectiv de la ora 18, putând fi auzite şi de cei care treceau prin zonă.

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, în calitate de administrator al obiectivului turistic Turnul Primăriei Oradea, în colaborare cu Liceul de Arte şi Cercul Militar.

Ziua de 12 octombrie a fost marcată, miercuri, şi printr-o şedinţă festivă a Consiliului Local Oradea, urmată de ceremonialuri religioase şi militare ţinute la Statuia Ostaşului Român, Casa Memorială Aurel Lazăr şi statuia avocatului orădean de pe strada Republicii.

Citiţi pe această temă şi articolul "La mulţi ani, Oradea! Ziua oraşului, sărbătorită cu depuneri de coroane şi defilări militare (FOTO/VIDEO)"