În preajma împlinirii a 152 de ani de la unirea corpurilor grănicereşti în prima formă a Poliţiei de Frontieră din ţară, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a organizat Cupa Presei la tir.

Tragerile s-au făcut la Baza Sportivă "Dinamo", unde inspectorul principal Alexandru Dima le-a explicat ziariştilor – puţini de data aceasta - regulile poligonului şi regulile de siguranţă de respectat în cazul mânuirii armelor de foc letale.

Însoţiţi la linia de tragere chiar şi de comisarul-şef Ovidiu Gherman, adjunct şef în cadrul ITPF Oradea, jurnaliştii au tras o primă serie de 3 focuri de încercare, urmată de seria a doua cu câte şase gloanţe. Tragerile s-au făcut cu pistoale Carpaţi, model 765.

La finalul exerciţiilor, deşi nu toţi s-au dovedit a fi trăgători foarte buni, participanţii au primit medalii şi diplome din partea organizatorilor. În cadrul evenimentelor dedicate Zilei Poliţiei de Frontieră a fost organizat în această perioadă şi un campionat de fotbal între echipele diverselor sectoare ale ITPF Oradea.

La data de 24 iulie 1864, Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 893, prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti "de dincoace şi dincolo de Milcov" şi integrarea lor în cadrul armatei sub autoritatea nemijlocită a Ministerului de Război. Ulterior, ziua de 24 iulie a fost desemnată ziua Poliţiei de Frontieră.