Zilele Culturii Maghiare, organizate de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, au debutat, vineri, în Cetate fără forfotă. Nici spre seară, în curtea fortăreţei nu sosiseră toţi producătorii tradiţionali şi artizanii invitaţi din Valea Ierului şi din Ungaria. Şi dacă ar fi fost toţi, însă, nu ar fi avut cumpărători, căci prin Cetate cam bătea vântul…

Cei care, totuşi, au participat la eveniment au fost îmbiaţi cu langoși cu smântână şi caşcaval, precum şi tradiţionalii kurtos kalacs, în diverse sortimente, cu nucă, ciocolată, stafide, cocos ori scorţişoară.

De asemenea, câţiva dintre orădeni s-au dus să guste din vinul şi pălinca din zona Balaton-Felvidéki, vândute la o căsuţă amenajată chiar şi cu o mini terasă lângă Palatul Princiar.

La standurile producătorilor şi meşteşugarilor erau expuse borcane cu miere de albine făcută în Şişterea, genţi făcute din materiale textile, ţesături tradiţionale ungureşti, precum şi obiecte sculptate în lemn. În jurul orei 19, pentru puţinii participanţi au început să cânte Heit Lorand şi bandul lui, pentru ora 20 fiind programat, de asemenea, concertul lui Csobot Adél.

Potrivit organizatorilor, toţi meşterii populari şi producătorii tradiţionali invitaţi îşi vor expune produsele începând de sâmbătă la standurile pregătite pentru ei în Cetate.

Pentru sâmbătă, între orele 10 şi 16, este programat un concurs de tras cu arcul tradiţional Cupa Ordas-Lupii din Pustă (curte, corp I), între orele 12 şi 16 sunt programate Poveştile Rozka, în zona scenei, iar de la ora 20 concertul lui András Kállay-Saunders. Tot sâmbătă, în curtea Cetăţii se va găti un lecso ca în localitatea Esztar din Ungaria, cunoscută pentru un festival anual dedicat acestui preparat.

Duminică, de la ora 11, pe scenă este programat spectacolul "Regele vioi", şi, în paralel, în Teatrul de vară Bodyart cu Monika Vari Nagy.

De la ora 12, se va ţine pe scenă un curs de dansuri populare ungureşti, iar pe Strada Breslelor un atelier tradiţional de împletit părul cu Csobris Melinda. De la ora 13 vor începe concertele de ţiteră pe scenă. De la ora 19, orădenilor le va cânta Publika, iar de la ora 20 Vastag Csaba.

După cum se ştie, Zilele Culturii Maghiare au fost boicotate de mai multe asociaţii şi ansambluri din Bihor, pe fondul conflictului dintre UDMR şi Primăria Oradea. BIHOREANUL a scris cum liderii formaţiunii le-au cerut neoficial acestora să nu participe la evenimentele organizate de municipalitate.