Noua ediţie a campionatului Superligii Naţionale de polo s-a deschis sub auspicii bune pentru orădeni, ambele formaţii ale oraşului, CSM Digi şi CS Crişul Lancetti câştigând dublele din runda inaugurală.
Pentru campionii de la CSM Digi, partidele de acasă, de sâmbătă, cu arădenii de la AMEFA au constituit un galop de sănătate, elevii antrenorului Dorin Costrăş impunându-se la scoruri astronomice, cu 26-5 şi 20-5.
Având în faţă o echipă cu probleme financiare, care a dorit să susţină ambele jocuri într-o singură zi pentru a evita cheltuielile cu cazarea jucătorilor, poloiştii de la CSM Digi s-au distrat practic cu adversarii, aceştia marcând cu lejeritate, iar antrenorul Dorin Costrăş a utilizat toţi jucătorii înscrişi pe foaia de meci. De precizat însă că sârbii Pjetlovic şi Avramovic au fost menajaţi în această dublă.
Marcatorii echipei orădene în cele două partide:
CSM Digi - AMEFA 26-5 (7-2, 5-1, 5-0, 9-2)
Milos Korolija şi Alex Popoviciu - câte 4 goluri, Tiberiu Negrean şi Roland Szabo - câte 3 goluri, Cătălin Alexa, Gheorghe Dunca, Ramiro Georgescu, Vojislav Cupic şi Andrei Creţu - câte 2 goluri, Adam Freundlich, Bogdan Remeş şi Kalman Kadar - câte un gol fiecare. Au mai jucat Dorin Creţu (portar) şi Furtos.
CSM Digi - AMEFA 20-5 (7-2, 5-1, 5-0, 9-2)
Milos Korolija - 4 goluri, Gheorghe Dunca şi Cătălin Alexa - 3 goluri, Tiberiu Negrean, Ramiro Georgescu şi Adam Freundlich - câte 2 goluri, Andrei Creţu, Bogdan Remeş şi Alex Popoviciu - câte un gol fiecare. Au mai jucat Dorin Creţu (portar) şi Furtos.
Şi cealaltă formaţie de polo masculin seniori din Oradea, Crişul Lancetti, a reuşit să se impună în ambele jocuri din prima etapă a noului sezon din Superliga Naţională. Elevii antrenorului Eugen Băjenaru au întâlnit echipa Poli Cluj, pe care au întrecut-o cu 11-10 şi 11-9. Deşi scorurile sunt strânse, în bazin lucrurile au stat puţin mai altfel, orădenii câştigând mai clar decât o arată scorurile, pentru că ei de fiecare dată au început bine şi s-au detaşat pe tabelă, relaxându-se apoi în ultimele sferturi.
Crişul Lancetti - Poli Cluj-Napoca 11-10 (3-2, 5-2, 0-3, 3-3) şi 11-9 (3-1, 4-2, 2-1, 2-5)
Crişul Lancetti: Maior, Gavriş - portari; V. Kováts 4+2 goluri, Sárközi, Corodeanu, I. Szabo 3+3, Drăghici 2+3, Codilă 0+1, A. Pop, Mureşan, A. Alexandrescu 1+0, Dobre, Alb 1+2, Oros, Terec. Antrenor: Eugen Băjenaru
În celelalte două dublei confruntări din prima etapă a Superligii Naţionale de polo, la Bucureşti: Dinamo - Rapid 14-5 şi 12-6 şi Steaua - Sportul Studenţesc 10-9 şi 9-6.
În etapa viitoare, CSM Digi Oradea se va deplasa la Bucureşti, pentru o dublă confruntare cu Rapid. Meciurile, programate iniţial pentru 11 şi 12 octombrie, se vor disputa în devans, marţi şi miercuri, pentru că joi orădenii se vor deplasa la Istanbul, unde vor participa la un puternic turneu internaţional.
La rândul ei, Crişul Lancetti va juca în etapa viitoare, la finele săptămânii, tot în deplasare, cu Steaua.