Echipa orădeană de polo CSM Digi debutează în acest sfârşit de săptămână în noua ediţie a Ligii Campionilor Europeni.
După ce în prima etapă a grupelor a avut liber, ca urmare a faptului că echipa din Belarus s-a retras din competiţie, campioana României va evolua sâmbătă, în runda a II-a din serie în bazin propriu, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" în compania puternicei formaţii maghiare Szeged.
Se anunţă, aşadar, unul dintre cele mai dificile dueluri ale poloiştilor orădeni în noul sezon, echipa din Szeged fiind considerată principala candidată chiar la obţinerea trofeului competiţiei, după cum declară jucătorul Kadar Kalman. "Anul acesta, Szeged este echipa favorită chiar la obţinerea trofeului, după ce Partizan a slăbin, iar alte formaţii nu participă. Noi sper să ne mobilizăm, fiindcă indiferent de valoarea adversarului putem face jocuri mari, cu rezultate pe măsură", a precizat Kadar.
Jocul cu Szeged Beton este programat pentru sâmbătă, de la ora 13.30, preţul unui bilet fiind de 5 lei. Acesta se poate achiziţiona şi înaintea meciului de la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu". Jocul va fi transmis însă şi de canalul Digi Sport.
"Noi vrem să demonstrăm şi acum că suntem o echipă bună. Cu cât jucăm cu adversari mai puternici cu atât creştem în valoare mai mult. Crezul nostru este că dacă jucăm foarte bine putem bate pe oricine", a precizat şi noul căpitan al echipei, Nicolae Diaconu.
Înaintea confruntării atmosfera este bună la club, după cum dă asigurări şi directorul Florin Birta.
"În momentul de faţă jucătorii sunt cu salariile la zi. Eu sper că dacă au linişte din punct de vedere financiar, altele vor fi rezultatele, iar ei se vor putea concentra mai bine la joc. Vreau să îi invit pe toţi orădenii, iubitori de sport să vină la bazin să încurajeze şi să susţină echipa noastră", a mai precizat directorul CSM.
Din grupa orădenilor în noua ediţie a Ligii Campionilor mai fac parte echipele Partizan Bel-grad, Galatasaray Istanbul şi Spandau Berlin.
În prima etapă, de la sfârşitul lunii septembrie, Galatasaray a furnizat surpriza, remizând în bazinul celor de la Partizan, fapt ce a uimit întreaga lume poloistică, dar care anunţă totuşi schimbarea de valoare a turcilor, care s-au întărit considerabil în ultima perioadă.