Festivalul Toamna Orădeană a debutat modest vineri seară, pe platoul din Piaţa Independenţei. Cu toate că orădenii nu prea s-au înghesuit la seara artiştilor locali, atmosfera a fost salvată parţial de o parte din trupele locale de dansatori şi micii cântăreţi.

Interpretând, între altele, cele mai în vogă piese ale Rihannei sau melodii ale unor artişti autohtoni precum Narcisa Suciu, artiştii orădeni au reuşit să antreneze, totuşi, o parte dintre cei 4-500 de oameni sosiţi în parcarea din centrul oraşului.

O bună parte din auditoriu s-a arătat captivat, însă, mai degrabă de un individ care a început să se dea în spectacol în public. Câţiva tineri s-au strâns în cerc în jurul lui şi se înghesuiau să îl filmeze cu telefoanele mobile.

Pe lângă muzică, cei prezenţi au mai putut gusta frigărui, mititei, kurtos-colacs sau bere la halbă, dar şi să îşi cumpere brizbrizuri.

Grupul Vivere, Meda Music, hip hoperul Soso, Clevers, Future M & Q, Natalia, Anastasia, DJ Chrome, Meda Music, Miraj, Garden Beat, Corso, Axandra, Norris, Maya, Kramsel, DJ DuBase, dar şi alţii vor cânta şi vor dansa în acest weekend, pe scena din Piaţa Independenţei.

Toamna Orădeană continuă, apoi, pe 26 septembrie, cu concertul folk Emeric Imre&Friends, de la ora 20, la Casa de Cultură a Municipiului (preţul unui bilet este de 15 lei), pe 27 septembrie Concert music-cafe cu Alexandrina Hristov&Band, de la ora 20, la Filarmonica de Stat (preţ 15 lei), pe 28 septembrie Concert Jazz-Fusion, cu Marius Pop, Hadrien Feraud, Gergo Borlai, Arpad Tzumo, de la ora 20, la Filarmonica de Stat (preţ 20 de lei), pe 29 septembrie Concert Jazz, cu Maria Răducanu şi Sorin Terinte, de la ora 20 la Casa de Cultură a Municipiului (preţ 15 lei).