În acest sfârşit de săptămână debutează o nouă ediţie de campionat şi-n cadrul Diviziei A de handbal masculin, cea de-a doua ligă a ţării.

În cadrul Seriei B, cea de vest, formaţia orădeană CSM, echipă pregătită de antrenorul Sebastian Tudor, va evolua pe teren propriu, duminică, de la ora 16, în compania formaţiei ACS Academia Handbal Baia Mare.

Formaţia din Baia Mare este alcătuită din jucători tineri, mulţi dintre ei juniori şi de aceea este de aşteptat ca orădenii să nu întâmpine probleme în a se impune.

Deşi nu beneficiază de un buget precum suratele de la polo şi baschet, echipa orădeană de handbal a Clubului Sportiv Municipal are o bună şansă în a obţine promovarea anul acesta, beneficiind de o serie accesibilă.

Deşi nu este obiectivul declarat promovarea, este de aşteptat, în aceste condiţii, ca elevii lui Sebastian Tudor să lupte pentru acest deziderat. "O hotărâre în acest sens vom lua după turul campionatului, când vom vedea unde ne situăm", a declarat antrenorul Sebastian Tudor, care în această vară a obţinut câteva transferuri şi şi-a programat echipa să evolueze în amicale numai cu adversari de prima divizie, exceptând totuşi ultimul joc, cel cu colega de serie CSM Satu Mare, meci care a fost programat însă tocmai înaintea începerii noului sezon oficial.

În total, orădenii au disputat 10 jocuri de pregătire, iar în celelalte confruntări au întâlnit echipele prim-divizionare precum: Minaur Baia Mare, Steaua, Reşiţa sau Poli Timişoara.

Lotul pentru noul sezon este format din 16 sportivi, dintre care 3 portari şi 13 jucători de câmp. Greul însă va fi dus de 8 sau 9 jucători, care vor fi folosiţi cel mai mult.

În transferurile din inter-sezon la Oradea au venit: extrema dreaptă Paul Nemenco, readus de la HC Vaslui, pivotul Şerban Matei (CS Călăraşi), coordonatorul Silvian Amihăesei şi interul stânga Georgică Cîntec (ambii de la Bucovina Suceava), precum şi centrul sau interul stânga Stelian Babici, de la Extrem Baia Mare.

La capitolul plecări figurează însă R. David, E. Scripnic, I. Tcaciuc, portarul Tcaciuc şi V. Stoica.

În perspectiva noii ediţii de campionat, tehnicianul orădean Sebastian Tudor este optimist şi speră într-un început bun de sezon, deşi recunoaşte că primele etape nu sunt tocmai accesibile, exceptând primul joc.

"Ne-am pregătit bine, iar dacă vom depăşi primele patru etape fără să pierdem consider că vom lua o opţiune serioasă la ocuparea unui loc fruntaş", a declarat antrenorul Sebastian Tudor. Echipele cu care sa va bate pentru primele locuri sunt Universitatea Cluj, Voinţa Sebeş şi HC Argeş. Intrarea la meciurile de acasă ale orădenilor va fi liberă în acest sezon.


Programul primei etape din Seria B a Diviziei A la handbal masculin:
Duminică, 22 septembrie:
Universitatea Transilvania Cluj - CSS Sighişoara
Naţional Sighişoara - HC Argeş Piteşti
HCM Fagăraş - HC Voinţa Savin Due Sebeş
CSM Oradea - ACS Academia Handbal Baia Mare
Universitatea Craiova - HC Sibiu
Extrem Baia Mare - CSM Satu Mare