Alături de Liga a II-a, sâmbătă debutează o nouă ediţie de campionat şi-n cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

La fel ca anul trecut, şi în acest sezon judeţul Bihor are două reprezentante în Liga a III-a: CS Oşorhei şi Luceafărul Oradea. Aceasta din urmă echipă, promovată în această vară în acest eşalon. Bihorul putea avea însă trei reprezentante în noua ediţie de campionat a Ligii a III-a, numai că CSC Sânmartin, care şi-a câştigat dreptul să rămână în acest eşalon, s-a retras din competiţie şi s-a înscris în Liga a V-a.

Cele două formaţii au fost repartizate în Seria a V-a a competiţiei, iar sâmbătă, în prima etapă, vor avea program diferit. Dacă Luceafărul va evolua pe teren propriu, ca orice echipă nou-promovată în prima rundă, CS Oşorhei va evolua în deplasare.

Echipa Luceafărul Oradea va debuta în Liga a III-a în compania celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, într-un meci ce este programat la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, cu începere de la ora 18.

Tot de la ora 18 şi tot sâmbătă va juca şi CS Oşorhei, dar în judeţul Maramureş, în compania celor de la ACS Fotbal Comuna Recea, o altă formaţie promovată în această vară.

Se anunţă, astfel, două partide echilibrate pentru cele două echipe bihorene în prima etapă a noului sezon.


Iată însă programul tuturor jocurilor din etapa inaugurală din Seria a V-a a Ligii a III-a, de sâmbătă, de la ora 18:

Luceafărul Bălan  - CSM Sighetul Marmaţiei

Luceafărul Oradea - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

Unirea Dej - Sănătatea Servicii Publice Cluj

Unirea Jucu - CS Iernut

ACS Fotbal Comuna Recea - CS Oşorhei

AFC Odorheiu Secuiesc - ACS Industria Galda

CSM Avântul Reghin  - FC Zalău