Senatul Universităţii din Oradea s-a întrunit luni pentru a decide cine va ocupa provizoriu scaunul de rector, până la reorganizarea alegerilor. După cum se ştie, deşi ales de majoritatea universitarilor, Cornel Antal n-a fost validat pe funcţia de rector de Ministerul Educaţiei, deoarece a candidat pentru un mandat parţial. În această situaţia, Senatul universitar e obligat să numească un ordonator de credite, adică un fel de rector interimar.

"Senatul a decis să-l propună pe Constantin Bungău (n.r. decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică). Această propunere va fi transmisă Ministerului Educaţiei", a declarat luni pentru BIHOREANUL preşedintele Senatului, Sorin Curilă.

Pe lângă Bungău, senatorii au mai propus în şedinţă trei variante pentru funcţia de ordonator de credite: Sanda Filip, decanul Facultăţii de Ştiinţe, şi prorectorii Barbu Ştefănescu, respectiv Iacob Hanţiu. Bungău a fost votat cu 35 de voturi.

Ministrul Educaţiei Cătălin Baba are puterea de a valida sau de a invalida propunerea Senatului. În momentul în care validarea are loc, mandatul actualului rector Cornel Antal se încheie. Asta pentru că, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii, Antal a cerut Ministerului Educaţiei să nu îşi ducă mandatul până la final, adică până pe 31 martie, ci să renunţe de îndată ce ordonatorul e confirmat. "Doresc şi pe mai departe buna funcţionare a Universităţii din Oradea, astfel încât activitatea ei să decurgă în condiţii optime. Ordonatorul de credite propus de către Senat va fi persoana care va îndeplini atribuţiile de rector, va reprezenta instituţia şi va lua decizii în numele Universităţii", a motivat Antal, conform comunicatului.

Potrivit lui Curilă, Senatul a primit un termen de 15 zile de la Ministerul Educaţiei pentru a transmite măsurile pe care le ia pentru a găsi un nou rector. "De asemenea, printr-un alt ordin de ministru, ni s-a cerut să renunţăm la constrângerea conform căreia numai cadrele didactice cu grad de profesor pot candida la funcţia de rector. Astfel, vom actualiza Carta Universităţii din Oradea, o vom trimite la Ministerul Educaţiei, care va trebui să o avizeze. Abia apoi vom fixa calendarul alegerilor", a precizat Curilă. Astfel, orice cadru didactic al Universităţii, indiferent de gradul deţinut, va putea intra în cursa pentru conducerea instituţiei.

Preşedintele Senatului estimează că va mai dura circa două luni până când Universitatea să aibă un nou rector.