Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că decanul Facultăţii de Textile-Pielărie, Vasile Anton, care renunţase anul trecut la pensie în favoarea salariului de decan şi profesor universitar, s-a răzgândit şi a depus o cerere prin care solicită încetarea contractului de muncă din data de 1 iulie.

"Am dat o decizie de numire în funcţia de decan interimar de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică, pentru că sunt în acelaşi domeniu. Astfel, profesorul Ioan Lucaciu va fi de mâine decanul interimar", a declarat Antal.

Rectorul a precizat că Lucaciu va ocupa această funcţie până la ocuparea postului prin concurs, dar nu ştie, deocamdată, când va fi organizat acesta.

Vasile Anton a fost decanul Facultăţii de Textile-Pielărie din 2008. Decizia lui de a părăsi facultatea în favoarea pensiei poate fi pusă şi pe seama reducerilor salariale în sectorul bugetar anunţate de Guvern.