Curtea Constituțională a României a respins, marți, contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei de invalidare a candidaturii la alegerile prezidențiale.

Georgescu pierde astfel ultima cale de atac și nu va fi prezent pe buletinul de vot la scrutinul din 4 mai.

Decizia, care este definitivă și nu mai poate fi contestată, a fost anunțată de presa centrală.

Liderul AUR, George Simion, a criticat decizia printr-un scurt mesaj pe Facebook: „Rușine CCR! Rușine! Rușine! Nu ne veți învinge! Deja poporul român s-a trezit! Și va fi învingător! CG”.

Digi24 anunță că marți seară, în fața sediului Curții Constituționale s-au adunat foarte mulți susținători de-ai lui Călin Georgescu. Oamenii protestează zgomotos și, după ce au aflat verdictul CCR, au început să scandeze sloganuri precum „hoții, hoții”.

Rămâne de văzut cine va fi desemnat să candideze în locul lui Georgescu de către partidele suveraniste.

„Judecătorii CCR și BEC au creat un precedent extraordinar de groaznic, de greu, de ciudat pentru țara noastră. Așteptăm decizia lui Călin Georgescu”, a acuzat președinta POT, Anamaria Gavrilă.

UPDATE: CCR confirmă, decizie unanimă

Judecătorii constituționali au respins toate contestațiile depuse în ultimele zile împotriva deciziilor BEC, atât cea privinc respingerea candidaturii lui Georgescu, cât și a lui Nicușor Dan.

„Contestațiile au fost respinse cu unanimitate de voturi”, a anunțat pe grupul de presă al jurnaliștilor Mădălina Verman, consilier în cadrul biroului de presă al CCR.

Un comunicat de presă apărut ulterior arată că „argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

UPDATE: Călin Georgescu: „Consider că misiunea mea e încheiată”

Într-o primă reacție, Călin Georgescu condamnă decizia prin care „sistemul” i-a respins candidatura și invită simpatizanții săi să voteze conform conștiinței lor, deși aliații săi așteptau să indice o direcție sau alta.

„Consider că misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul în toată hidoșenia lui prin tot ce am putut face cu ființa mea. Acum decide alegerea fiecăruia dacă face pactul cu diavolul sau rămâne cu credință în Dumnezeu”, a spus Georgescu, care a opinat că „sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui”, a spus Călin Georgescu.

„Acum șase luni, eu v-am chemat la o trezire în conștiință. Asta a fost misinea mea, explicând și expunând realitatea în care ne aflăm. Misiunea s-a realizat. Poporul român s-a trezit în conștiință pentru a se putea salva și este capabil de asta”, a mai spus fostul candidat.

El și-a îndemnat susținătorii să semneze pentru orice alt candidat doresc să susțină mai departe. „Vă rog să o faceți după cum vă dictează conștiința”, a spus Georgescu, la finalul discursului.

Protest cu dosare penale

Așa cum BIHOREANUL a arătat, Biroul Electoral Central (BEC) a respins, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată cu 10 voturi pentru respingere și 4 împotrivă, atât din motive de formă, cât și de fond. 

Documentul face trimitere la considerentele pentru care CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă, apreciind că Georgescu nu îndeplinea una dintre condițiile esențiale pentru a candida, și anume „obligația de a apăra democrația”. 

Între altele, BEC și-a motivat decizia susținând că a ţinut cont de aspectele „deja tranşate” de Curtea Constituțională, iar persoanele care candidează la Preşedinţie trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.

Decizia BEC a fost atacată de Călin Georgescu.

Duminică seară, mai mulţi susţinători ai lui Călin Georgescu, adunaţi în faţa sediului BEC, au rupt gardurile de protecţie și s-au răfuit cu jandarmii, protestul degenerând într-un episod violent. 13 jandarmi au fost răniți, mașina jurnaliștilor de la Digi24 a fost vandalizată, iar poliția a anunțat că, în urma protestelor, a deschis mai multe anchete pentru ultraj, distrugere, tulburarea ordinii publice.

De asemenea, Horațiu Potra, liderul mercenarilor urmărit internațional și totodată apropiat al lui Călin Georgescu, căruia i-ar fi furnizat o mașină de lux, a transmis două mesaje prin care a instigat la violenţe după invalidarea candidaturii lui Georgescu. Unul dintre ele, în format audio, a fost adresat militarilor români, cărora le spune să iasă cu armele și să-i aresteze „pe toți cei care au dat lovitura de stat”, precum și pe generalii lor dacă vor încerca să-i oprească.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!