Preşedintele Klaus Iohannis a pierdut definitiv, miercuri, casa din centrul Sibiului, care îi aducea cele mai mari venituri.

Potrivit Digi24.ro, Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare depuse de avocaţii preşedintelui, după ce, anul trecut, soţii Iohannis şi-au pierdut calitatea de proprietari.

Klaus şi Carmen Iohannis au pierdut în instanţă dreptul de proprietate asupra acestei părţi din casă, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Braşov.

Cei doi nu mai erau proprietari ai imobilului din luna aprilie a anului trecut, după ce au fost radiaţi din cartea funciară, la solicitarea Administraţiei Finanţelor Publice.

Digi 24 notează că imobilul cu pricina a fost naţionalizat, apoi cumpărat de foştii chiriaşi, cărora le-au fost anulate, însă, contractele, în urma unei cereri de retrocedare a unui presupus moştenitor. De la cel din urmă a cumpărat familia Iohannis jumătate din casă, numai că, ulterior, intanţa a decis că actele de moştenitor ale fostului proprietar nu sunt valide. Astfel, după 16 ani de procese, casa a revenit în posesia statului.

După aflarea sentinţei definitive, preşedintele Klaus Iohannis a transmis, prin purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, că respectă deciziile instanţelor de judecată şi s-a conformat deciziei instanţei privind casa din cenrtul Sibiului, încă din noiembrie 2015.