Decizie şoc a Tribunalului internaţional de arbitraj de la Washington, în cazul magnaţilor bihoreni Ioan şi Viorel Micula. Instanţa internaţională a respins pretenţiile de 9 miliarde de lei formulate de oamenii de afaceri, după cum a anunţat consorţiul firmelor de avocatură care au reprezentat România în acest proces. Astfel, "fraţii Micula ar fi fost obligaţi să ramburseze României 75% din costurile suportate de statul român în acest proces", după cum anunţă, sâmbătă, G4media.ro.

Conform sursei citate, decizia tribunalului, emisă pe 5 martie 2020, încheie un arbitraj iniţiat de reclamanţi în 2014, în baza acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei, privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

Ce a decis Tribunalul

Concret, arată G4media.ro, în cadrul arbitrajului, magnaţii bihoreni au susţinut că România şi-a încălcat obligaţiile internaţionale în temeiul acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei, privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, nereuşind să aplice în mod adecvat legile privind impozitarea băuturilor spirtoase şi prin adoptarea unui nou regim de preţuri pentru apa minerală.

Totuşi, instanţa a hotărât că fraţii nu au demonstrat că România nu a reuşit să-şi aplice legile privind impozitarea în ceea ce priveşte băuturile spirtoase, ci a constatat că "România s-a angajat în eforturi "serioase şi vizibile" pentru a-şi aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul”. România "a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor şi o structură de executare atât la nivel de producător individual, cât şi la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama şi DG Antifraudă", arată decizia Tribunalului.

Pe de altă parte, notează sursa citată, instanța a decis că nu are competenţă pentru a examina afirmaţiile referitoare la regimul de stabilire a preţurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare în 2003, a acordului dintre România şi Suedia.

Proces complex, implicații neclare

Deocamdată nu sunt clare implicațiile noii hotărâri și nici care va fi abordarea reprezentanților statului sau a oamenilor de afaceri bihoreni.

Căutat de BIHOREANUL pe marginea noii decizii, omul de afaceri Ioan Micula nu a răspuns, sâmbătă, la telefon.

România a fost apărată în cadrul arbitrajului de un consorţiu format din firmele de avocatură "Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP" din Bucureşti şi "LALIVE" din Geneva, Elveţia, care a câştigat numeroase procese cu miză pentru statul român.

"Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul dosarului, care arată că România nu a încălcat Tratatul Suedia-România. Acest caz a implicat analiza unui volum foarte mare de argumente şi informaţii cu privire la lupta României împotriva evaziunii fiscale, fiind unul dintre cele mai complexe dosare, în care probleme de drept fiscal substanţial şi procedural, din perspectivă macroeconomică, au fost introduse într-un arbitraj de investiţii. Suntem foarte încântaţi de faptul că efortul semnificativ al specialiştilor în domeniul arbitrajului şi dreptului fiscal de a explica detaliile de fapt şi de drept necesare tribunalului arbitral a dus la o hotărâre în care poziţia României a avut succes. De asemenea, suntem foarte bucuroşi că aceasta este cea de a patra victorie a echipelor Lalive şi Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP în apărarea României în arbitraje investiţionale", a declarat Crenguţa Leaua, din cadrul LDDP, citată de G4media.

Echipele de avocaţi au fost formate din dr. Crenguţa Leaua, dr. Gheorghe Matei, Mihaela Maravela, Marius Grigorescu, prof. Ştefan Deaconu, Raluca Popa şi Sofia Cozac din cadrul LDDP şi de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Laura Halonen, Sam Moss, Alptug Tokeser, Juliette Asso şi Tessa Hayes din cadrul LALIVE.

Un proces de durată

După cum BIHOREANUL a mai scris, în 2013, statul român a pierdut un proces intentat de Ioan şi Viorel Micula, care au şi cetăţenie suedeză, la Tribunalul internaţional de la Washington. Procesul priveşte ajutoarele de stat pe care ar fi fost îndreptăţiţi să le încaseze magnaţii bihoreni, dat fiind că au investit într-o zonă defavorizată. Comisia Europeană a decis, însă, că ajutorul este ilegal şi a interzis României să plătească suma, fapt care a dat naştere mai multor acţiuni în instanţă.

Potrivit deciziei finale, din 2013, România trebuia să plătească 85 milioane de euro drept despăgubiri, din cauză că a anulat o serie de facilităţi oferite celor doi investitori. Dar, de atunci, suma s-a "rostogolit", ajungând la 394,9 milioane de euro, cu dobânzi şi penalităţi. În încercarea să-şi recupereze banii, fraţii Micula au dat în judecată statul român la mai multe instanţe, inclusiv în Luxemburg, Suedia, Marea Britanie şi SUA și s-au îndreptat către companiile de stat, punând popriri şi pe conturile Romatsa.

În decembrie 2019, Guvernul Orban a decis să le plătească fraţilor Micula 912,5 milioane lei, adică aproape 191 milioane euro, din fondul de rezervă al Guvernului, după ce Romatsa se afla în situaţia disperată de a nu mai putea asigura serviciile de navigaţie aeriană din cauza sechestrului pus de cei doi oameni de afaceri.

UPDATE: Procese diferite. Suma de plată: 4,5 milioane de euro!

Ministerul Finanțelor a clarificat situaţia sâmbătă seară, printr-un comunicat care arată că magnaţii bihoreni trebuie să plătească statului român aproximativ 4,5 milioane de euro, la care se vor adăuga dobânzi. De asemenea, reprezentanții MF subliniază că acest proces este total diferit faţă de primul, câştigat de oamenii de afaceri, care au şi executat silit companiile strategice de stat şi pentru care Guvernul a plătit suma menționată.

Citiți detalii în articolul „4,5 milioane de euro trebuie să plătească frații Micula în urma procesului pierdut la Tribunalul de Arbitraj Internațional. Ce spune Ministerul Finanțelor