Aproximativ 50 de manifestanţi ai mişcării anti-mască și anti-restricții, care au protestat săptămânile trecute pe platoul de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, s-au adunat sâmbătă în Piaţa Unirii la o "întrunire" în care au discutat, fără a scanda sau a ridica pancarte, despre cât de mult o susţin pe doctoriţa Flavia Groşan, cea care susține că a vindecat pacienți de Covid cu un tratament minimal.
Printre aceștia s-a numărat și regizorul orădean de operă Horia Ballint, care a făcut declaraţii halucinante, susţinând, fără a aduce dovezi, că mulţi medici de la Spitalul Muncipal din Oradea omoară pacienţii, obligându-le pe asistente să le ofere "nişte pastile roz".
Sâmbătă, în mai multe orașe din țară, inclusiv în București au fost organizate proteste masive împotriva restricțiilor sanitare impuse de autorități.
Fără protest
Obişnuiţi cu protestele din ultimele săptămâni, care s-au desfăşurat în fiecare sâmbătă pe platoul de lângă CCS, la ora 15, câţiva protestatari orădeni s-au adunat în acelaşi loc, neştiind de ce nu se află acolo niciun organizator al evenimentului. "Nu ştim unde sunt organizatorii, dar noi ne strângem aici de fiecare dată", a spus Dana Hodişan (foto), femeia care vine la fiecare protest cu o icoană în braţe.
Adunaţi în grupuleţe şi ţinând măştile de protecţie pe bărbie sau chiar nepurtând deloc, participanţii au început să devină vocali doar când au fost întrebaţi de reporterul BIHOREANULUI ce cred despre declaraţiile Flaviei Groşan. Evident, toţi cei prezenţi au spus că o susţin "din toată inima şi sufletul".
"Susţin schema ei de tratament, pentru că şi eu m-am tratat singur acasă, anul trecut în august, când am avut Covid. Nu m-am testat, dar am avut aproape toate simptomele şi m-am tratat doar cu Paracetamol, Aspirină şi Vitamina C. Am stat acasă trei săptămâni", a spus orădeanul Claudiu Haneş.
"Medici criminali"
Printre manifestanţi adunaţi pe platou s-a numărat, din nou, şi regizorul orădean de operă Horia Ballint, care a făcut declaraţii halucinante, susţinând că mulţi medici de la Spitalul Municipal din Oradea omoară pacienţii, obligându-le pe asistente să le ofere bolnavilor "nişte pastile roz". Întrebat despre veridicitatea informaţiilor, acesta a spus că le ştie de la o asistentă, al cărei nume nu vrea să-l spună.
"Doamna doctor (Groșan - n.r.) a spus un adevăr pe care eu le-am aflat de la o asistentă de la Spitalul Curteanu în luna noiembrie, când asistentele erau obligate să intre cu nişte pastile roz. Ştiu caz concret care a rămas în viaţă, nu dau numele asistentei, nici al persoanei, pentru că nu vreau să-i fac rău asistentei. A intrat seara în salon obligată (n.r. asistenta) cu trei pastile roz şi a spus unuia dintre pacienţi cu care era şi rudă: «Te rog nu lua această pastilă şi spune-le şi celorlalţi doi cu care eşti în salon să nu le ia». Ceilalţi doi nu au ascultat, au luat pastilele. Dimineaţa cei doi erau morţi, cel care n-a luat era bine, sănătos. Acum este acasă, este vindecat", a pretins regizorul, care a și purtat o mască pe care a scris cu pixul „Susțin dr. Flavia Groșan”.
Mai mult, bărbatul a mai spus că numărul bolnavilor de Covid este umflat în această perioadă pentru ca creştinii să nu poată să meargă la biserică și s-a declarat solidar cu Flavia Groşan, a cărei schemă de tratament „o cunoaște”.
Lângă el se mai aflau şi o bunică, Florica Selejean (foto jos), care şi-a adus la protest cele două nepoate minore, fetele cerând și ele autorităţilor să lase copiii să meargă la şcoală. "Nu vrem să o mai purtăm niciodată, nu mai vrem să o vedem niciodată, nici să mai rostim cuvântul acesta (n.r. mască). Nu vrem să mai facem şcoala online, vrem să ne jucăm, să avem copilărie", a spus una dintre fetiţe.
O "întrunire"
Cei circa 15 protestatari s-au strâns apoi pentru a merge în Piaţa Unirii, unde au aflat că erau aşteptaţi de alţi participanţi la protestele anti-mască.
Între cei circa 35 de orădeni din centru se afla inclusiv deputatul independent Mihai Lasca (foto jos), exclus din AUR din cauza problemelor cu legea pe care le-a ţinut ascunde de partid. Politicianul a susţinut că oamenii nu s-au adunat pentru a protesta, ci doar pentru a vorbi, ei fiind o mare familie. "Ne-am adunat spontan, întâmplător. Cum nu s-a cerut autorizaţie pentru protestul de sâmbătă, am decis să ieşim la o plimbare cu toţii. Să schimbăm păreri, dezbateri", a spus deputatul.
Acesta a declarat pentru BIHOREANUL că vineri, alături de alţi simpatizanţi ai mişcării anti-mască, s-au adunat în faţa cabinetului doctoriţei Flaviei Groşan, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de aceasta, și au putut-o vedea la lucru.
"Ieri am reuşit să stau puţin în cabinet în timp ce-şi desfăşura activitatea cu clienţii ei şi am remarcat că le transmite energie pozitivă, îi calmează, le explică cum de fapt îi tratează de o răceală, de o pneumonie uşoară, şi nu e virusul acela ucigaş, cum îl prezintă televiziunile şi mass media. Coviduţ e o răceală de care oricând ne putem îmbolnăvi şi să trecem peste", a adăugat el.
Nu ştiu, dar susţin
Printre susţinătorii doctoriţei orădence s-au numărat şi orădeni care, deşi nu au fost îngrijiţi de aceasta, nu cunosc persoane care au fost vindecate de ea sau detalii despre schema de tratament, sunt convinși că Groșan face bine. "Din ce zice lumea, femeia e apreciată şi a făcut bine. Bravo ei. De ce să credem în ceilalţi? Alţii nu fac nimic", a spus un orădean.
"Eu n-am căutat, nu ştiu să am printre prieteni pacienţi de-ai dumneaei, dar din ce zic clienţii ei pe Facebook, aşa este, a salvat vieţi", a declarat o altă orădeancă din Piaţa Unirii, care a susţinut şi că va fi prezentă și luni în faţa Colegiului Medicilor din Bihor, pentru a o susţine pe doctoriţa despre care a auzit numai de pe Facebook.