Asociaţia Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Universitatea din Oradea, Revista Familia, Muzeul Ţării Crişurilor, Direcţia de Cultură şi Asociaţia culturală a românilor din Létavértes organizează pe 24 şi 25 aprilie, la Oradea, ediţia a VIII-a a Congresului Naţional de Istorie a Presei.

Congresul, cu tema Presa Culturală, se ţine în premieră la Oradea şi este dedicat împlinirii a 150 de ani de la apariţia revistei culturale Familia. Preşedintele de onoare al lucrărilor congresului este academicianul clujean Nicolae Erdoiu.

La sesiunea de deschidere, desfăşurată vineri dimineaţă în Aula Magna a Universităţii Oradea, au fost prezenţi preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei, Ilie Rad, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, directorul Direcţiei de Cultură, Lucian Silaghi, directorul revistei Familia, Ioan Moldovan, reprezentanţi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean Bihor, profesori universitari, delegaţi din mai multe judeţe ale ţării, precum şi studenţi orădeni ai specializării Jurnalism. Evenimentul de deschidere a fost coordonat de prof. Ion Zainea, vicepreşedinte al Asociaţiei de Istorie a Presei.

În cadrul Congresului Naţional de Istorie a Presei, delegaţii pot participa la mai multe conferinţe (ex: Presa ca izvor istoric - acad. Nicolae Erdoiu), prezentări de carte şi sesiuni de dezbatere pe mai multe secţiuni. Astfel, la Oradea vor fi abordate teme precum "Revista Familia - 150", cu discuţii despre publicistul Iosif Vulcan, revista Familia în configuraţia culturală a Oradiei după Marea Unire şi arta populară reflectată în această publicaţie, "Presa culturală şi cenzura", cu discuţii despre cenzura comunistă aplicată revistelor de cultură, inclusiv Revistei Familia.

De asemenea, Marian Petcu, profesor la Universitatea din Bucureşti va vorbi despre "Noi direcţii în cercetarea istoriei jurnalismului autohton: teme, proiecte, metode" în cadrul secţiunii numite "Mass Media - Tradiţii şi actualitate".

Sâmbătă, în a doua zi a congresului, după mai multe prezentări de carte, participanţii vor merge în pelerinaj la monumentul funerar al lui Iosif Vulcan din Cimitirul Municipal, iar apoi se vor deplasa la Létavértes în Ungaria, unde vor dedica biblioteca dedicată aici publicistului care a lansat Revista Familia.