Începând de marţi, niciun cetăţean nu va scăpa nepedepsit, dacă va arunca gunoaie în Crişul Repede sau pe malurile râului, între Bulz şi Vadu Crişului.

Consiliul Judeţean Bihor a pus în funcţiune un sistem de supraveghere video cu 22 de camere care filmează non-stop în 13 zone din defileu, anume alese pentru că sunt locuri în care oamenii obişnuiesc să arunce gunoaie, dar şi unde turiştii obişnuiesc să poposească. "Am realizat monitorizarea acestei zone, începând din Bulz şi până în Vadu Crişului", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor.

Iniţiativa acestui proiect a avut-o consilierul judeţean liberal Sebastian Lascu, care a arătat că un sistem de supraveghere video îi va descuraja pe cei care în prezent obişnuiesc să arunce gunoaie în Criş sau pe malurile râului. Lascu a obţinut uşor acordul şefului CJ Bihor, iar Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor a fost desemnată să implementeze proiectul.

Big Brother pe Criş

Cele 22 de camere achiziţionate şi deja montate captează imagini de calitate superioară, astfel încât persoanele surprinse să poată fi identificate. De asemenea, camerele se rotesc, iar atunci când detectează mişcare, fiecare cameră apropie imaginea (folosind funcţia zoom in), ca persoana sau vehiculul cu pricina să fie mai bine observat. De altfel, jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă au putut intra în dispecerat şi au văzut cum funcţionează sistemul şi ce fel de imagini captează camerele.

Pasztor SandorDe monitorizarea camerelor răspund angajaţii firmei de pază şi securitate Guardia. Pásztor Sándor (foto) a precizat că, deşi iniţial s-a dorit ca această sarcină să o aibă firma Pază şi Protecţie SRL, a Consiliului Judeţean, s-a dovedit imposibil, pentru că societatea nu are acreditarea cerută de lege pentru monitorizarea camerelor de supraveghere. Aşadar, CJ Bihor a lansat o cerere de ofertă, iar firma menţionată a oferit preţul cel mai bun.

Pentru supravegherea 24 de ore din 24 a monitorului cu cele 22 de camere de filmat, Guardia va încasa lunar de la CJ Bihor suma de 1.800 lei.

Afiş defileul Crişului Repede

Guardia dă alarma

Dispecerul firmei de pază va fi responsabil şi cu sesizarea autorităţilor, când va vedea pe imagini că cineva aruncă gunoi.

Mihai Togor, Garda de Mediu BihorMai precis, va anunţa Garda de Mediu Bihor, trimiţând simultan şi imaginile surprinse, iar comisarii de mediu vor cere Poliţiei Bihor să identifice persoana sau proprietarul maşinii, dacă va fi vorba de deversări de gunoaie dintr-un vehicul. "Vom aplica măsurile prevăzute de lege, inclusiv aceea de a face curăţenie, o noutate legislativă, valabilă din luna octombrie", a declarat comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor (foto), prezent la conferinţa de presă.

Amenzile pentru aruncarea de gunoaie în zonele publice sunt între 3.000 şi 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 20.000 şi 40.000 lei pentru cele juridice. Poli'iştii bihoreni vor avea la dispoziţie cel mult o lună să identifice persoanele din imaginile surprinse de camere şi care trebuie sancţionate, pentru că, potrivit legii, comisarii de mediu pot scrie amenzile în termen de 30 de zile de la sesizarea unei fapte.

"Am încercat să evităm posibilitatea ca primăria locală să amendeze. Primăria foarte greu îşi amendează cetăţenii", a precizat Pásztor.

La mai mare!

Şeful CJ se gândeşte foarte serios ca anul viitor acest proiect să fie extins şi în alte zone turistice ale judeţului şi a precizat că a discutat deja cu "colegii din Cluj", astfel încât camere de supraveghere să fie montate pe Crişul Repede şi în amonte de defileul bihorean, pentru că şi acolo oamenii aruncă gunoaie în râu.

"După 10-20 de amenzi, se va stăvili fenomenul aruncării gunoaielor", a declarat preşedintele judeţului.

În plus, a arătat Pásztor, camerele de supraveghere ar urma să-i descurajeze şi pe hoţii de lemne, pe cei care fură nisip din albia Crişului Repede şi, în general, orice infracţiune care ar putea fi dovedită graţie sistemului.

"Reset al zonei"

Pe de altă parte, după cum bine a punctat Sebastian Lascu (foto), toate aceste zone au nevoie acum de o "resetare". "Avem nevoie de un reset al zonei: să se cureţe toate aceste locuri pline de gunoaie, astfel încât să ştim apoi dacă au mai apărut sau nu alte gunoaie", a precizat consilierul judeţean.

Sistemul de supraveghere a costat 122.000 lei, iar pe lângă suma lunară plătită firmei Guardia, CJ Bihor mai cheltuie lunar circa 900 lei pentru electricitatea şi internetul consumat de aceste camere de supraveghere. Aşadar, în total, o cheltuială de 2.700 lei lunar. Mică, în comparaţie cu folosul pe care ar putea să-l aducă, dacă sistemul va funcţiona aşa cum a fost gândit...