128 de cadre didactice din Bihor au obţinut definitivarea şi dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, a anunţat, luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Procentul de promovare în judeţ se ridică la 70,32%, în creştere cu trei procente comparativ cu rezultatele obţinute înainte de soluţionarea contestaţiilor.

"Astfel, în judeţul Bihor din totalul de candidaţi cu note la proba scrisă, 128 de candidaţi au reuşit să obţină, în final, medii mai mari sau egale cu 8, media minimă de promovare a acestui examen. Precizăm că după susţinerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de înregistrarea / soluţionarea contestaţiilor, au fost declaraţi promovaţi 122 de candidaţi", a transmis IŞJ Bihor.

Inspectoratul Şcolar n-a comunicat şi o statistică detaliată a notelor candidaţilor bihoreni, însă site-ul unde rezultatele au fost publicate arată că doar doi profesori din Bihor au luat nota 10 la proba scrisă, fiind vorba de o educatoare din Oradea şi un profesor de religie din Diosig.

În schimb, sunt dascăli care au obţinut rezultate ruşinoase, precum o profesoară de terapii educaţionale din Oradea care a scris o lucrare de nota 3 sau o colegă de-a ei, specializată în psihopedagogie, notată cu 3,23. Un alt dascăl, care predă sport la şcoala din Ineu, a luat şi el un punctaj mic: 3,55.  

Norocul profesorilor cu note mici la examenul scris este că mediile le-au crescut datorită faptului că, aproape în unanimitate, candidaţii au notele 10 la inspecţia la clasă, care contează în calculul final. Desigur, notele de 10 la "probele orale" înseamnă fie că aceste inspecţii au fost de formă, fie că de la momentul lor până la examenul scris candidaţii au uitat noţiunile de pedagogie.

Anul acesta, în Bihor, 193 de dascăli s-au înscris la examenul de definitivare, şi 190 s-au şi prezentat. Din aceştia, şapte s-au retras în timpul probei, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.