Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au anunţat, vineri, începerea urmăririi penale faţă de P.N.R., de 30 de ani, din Săcueni, şi C.L., de 29 de ani, din Marghita, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, ei fiind acuzaţi că ar fi păgubit societatea la care lucrau cu peste 775.000 lei.

"Cei doi sunt suspectaţi că, în perioada ianuarie - noiembrie 2008, în calitate de agenţi comerciali ai unei societăţi comerciale cu sediul în Valea lui Mihai, al cărei obiect de activitate este comercializarea bunurilor alimentare şi non alimentare, ar fi încasat de la clienţii societăţii diverse sume de bani în numerar, contrar atribuţiunilor înscrise în fişa postului", se arată într-un comunicat transmis vineri de IPJ Bihor.

Tinerii sunt acuzaţi că nu au mai decontat banii încasaţi către administratorul firmei şi i-au folosit în interes personal, iar prejudiciul pe care l-au provocat astfel se ridică la 779.918 lei.

Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.