Zilele acestea, orădenii pot gusta gratuit prăjitura Art Nouveau a Oradiei şi tortul Ţării Bihorului, ambele deserturi făcute după reţete originale, anume create pentru ediţia aceasta a Carnavalului Florilor, care va culmina, miercuri, cu o prezentare a opt care alegorice care ajung în Oradea din Debreţin. 

Este pentru prima oară când este împrumutată şi în Bihor această tradiţie ungurească de a realiza un desert al unei comunităţi. 

Deserturi speciale  

Cele două deserturi au fost create de cofetăria Fun Ice din centrul Oradiei. Potrivit spuselor lui Szabó József, administratorul public al judeţului Bihor, reprezentanţii cofetăriei au fost cei care au propus realizarea acestor deserturi speciale în cadrul manifestărilor dedicate unei noi ediţii a Carnavalului Florilor. 

Prăjitura Art Nouveau a Oradiei conţine ingrediente tradiţionale, folosite des de bucătăresele din Bihor: mac, nucă, mere şi magiun de prune. Deasupra prăjiturii stă un ornament din marţipan care imită motivele florale de pe faţada Palatului Stern, ridicat în stilul Art Nouveau. 

Tortul Ţării Bihorului are o cremă uşoară din unt precum şi "topping" de prune. Tortul a fost ornat de cofetari cu hărţile celor două judeţe vecine, Bihor şi Hajdu-Bihar (foto), dat fiind că a fost creat cu ocazia Carnavalului Florilor, un eveniment cu tradiţie în Debreţin, care se "extinde" de ani de zile şi în Oradea.

Cele două deserturi au fost prezentate, luni după amiaza, la Fun Ice de către Gabriella Ludescher, proprietara cofetăriei. Clienţii care se aflau în cofetărie precum şi curioşii au primit apoi, gratuit, câte o bucată din prăjitura Art Nouveau şi din tortul Ţării Bihorului. 

Gratuit, dar şi de vânzare

De altfel, Szabó József şi Pető Dalma, reprezentanţi ai CJ Bihor, respectiv Fundaţiei Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar, au precizat că toţi curioşii pot gusta gratuit cele două prăjituri de luni până miercuri, între orele 17 şi 20, la Fun Ice (pe str. Republicii, vizavi de fosta Policlinică Mare). 

De asemenea, cei care vor să ducă acasă cantităţi mai mari pot cumpăra produsele atât de la Fun Ice cât şi de la cofetăria Bacio Dolce, de pe Pietonală. 

Costurile pentru realizarea prăjiturilor care sunt împărţite gratuit sunt suportate de co-organizatorii Carnavalului Florilor. 

Expoziţia carelor 

Evenimentele dedicate Carnavalului Florilor continuă în aceste zile în Oradea cu diverse spectacole organizate pe malul Crişului Repede, în Parcul Libertăţii. 

De asemenea, miercuri, în Piaţa Unirii orădenii vor fi invitaţi să admire, între orele 12 şi 17, şase care tematice, realizate din mii de flori. În seara aceea, în centrul oraşului va cânta celebrul pianist maghiar Havasi, concertul fiind organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune din subordinea Primăriei. 

Orădenii au cumpărat rapid cele 2.300 de bilete puse în vânzare, precum şi cele 436 de bilete suplimentare puse în vânzare la cererea publicului.