Consilierul local UDMR Delorean Gyula s-a făcut om de casă. Zilele trecute, politicianul a făcut cununia civilă chiar în clădirea în care lucrează, cea a Primăriei, oficializându-şi astfel relaţia cu fosta sa iubită, acum soţie, Hajnalka.

Ceremonia a fost una foarte restrânsă, la ea luând parte doar o mână de apropiaţi ai noii familii, printre care şi Porsztner Bela, directorul adjunct al Administraţiei Imobiliare Oradea.

Chiar dacă cu puţină întârziere, Bihorel felicită noua celulă de bază a societăţii, dorindu-le fericire, sănătate şi copii frumoşi. Iar domnului consilier îi aduce aminte că în căsnicie e fix ca în Consiliul Local: asculţi ce zice toată lumea, dar faci aşa cum ţi-a spus "şefa"!