Traian Ştef, fost director al Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai - demis de preşedintele CJ Radu Ţîrle pentru că a cheltuit din bugetul instituţiei 10.000 de euro pentru o excursie la Paris efectuată de câţiva angajaţi şi membri ai familiilor acestora, sub pretextul unei deplasări în "scopul perfecţionării profesionale" - a câştigat la Curtea de Apel Oradea procesul intentat Consiliului Judeţean.
În fapt, Ştef a obţinut, însă, doar jumătate din ceea ce a cerut, şi anume plata salariilor pe care le-ar fi primit până la încheierea contractului de management, în valoare de 30.000 lei. În schimb, instanţa i-a respins lui Ştef atât pretenţia daunelor morale, pe care el le-a apreciat la 10.000 de euro, cât şi reinstalarea pe funcţia de manager al Bibliotecii, funcţie din care a fost demis.
Cu toate acestea, Ştef s-a declarat satisfăcut, în opinia sa sentinţa demonstrând că a avut dreptate când l-a acuzat pe preşedintele CJ că l-a concediat ilegal. "Decizia desfacerii disciplinare a contractului meu de management a fost considerată nelegală. Preşedintele CJ Bihor a luat această decizie fără să o supună aprobării consilierilor judeţeni, nerespectând legea administraţiei publice locale, Codul muncii şi legea managementului instituţiilor de cultură", a spus Ştef.
Conflictul dintre preşedintele CJ Radu Ţîrle şi fostul director al Bibliotecii datează încă din vara lui 2008 când, proaspăt instalat, Ţîrle i-a reproşat acestuia că a deturnat fonduri din bugetul destinat formării profesionale a angajaţilor pentru excursia făcută la Paris de unii angajaţi şi membri ai familiilor acestora.
În apărarea sa, Ştef a mobilizat la vremea respectivă numeroşi oameni de cultură din Bucureşti şi Timişoara, susţinând că la demiterea sa a contribuit şi faptul că a promovat activ cultura maghiară. La această percepţie a contribuit, însă, şi faptul că în 2008, înaintea alegerilor locale, Ştef l-a susţinut deschis pe Alexandru Kiss în tentativa acestuia de a câştiga un nou mandat de preşedinte al CJ, exprimând opinii laudative la adresa candidatului UDMR în materialele publicitare ale acestuia.
Câştigarea procesului de către Traian Ştef pune problema cine va achita suma pe care instanţa a decis să i-o acorde acestuia pentru faptul că nu şi-a primit salariile până la expirarea contractului de management, în condiţiile în care decizia de reziliere a acestuia a fost luată de preşedintele CJ, Radu Ţîrle.
Odată cu Ştef, Ţîrle a reziliat şi contractul managerului Filarmonicii orădene, Sarkady Zsolt, însă - spre deosebire de scriitor - acesta nu s-a adresat instanţei de judecată împotriva conducerii CJ.