După cel mai aspru eșec al sezonului, 0-4 acasă cu Concordia Chiajna, suporterii cer demisia antrenorului argentinian adus în vară la FC Bihor, Gustavo Aragolaza. În conferința de presă de după meciul desfășurat pe Stadionul Iuliu Bodola, în timpul căruia fanii au scandat în mai multe rânduri „Demisia!”, argentinianul a afirmat că nu renunță la echipă.
Președintele FC Bihor, George Tătar, însă, a confirmat pentru iAmSport.ro că va propune înlăturarea argentinianului de pe banca tehnică și spune că au existat și alte nemulțumiri legate de prestația lui.
„Ultimul lucru...”
După înfrângerea usturătoare de pe teren propriu, suferită în fața unei echipe situate pe un loc apropiat în clasament, jurnaliștii l-au întrebat, într-o scurtă conferință de presă, pe Gustavo Aragolaza dacă va asculta îndemnul suporterilor și va demisiona.
Acesta a răspuns că nu va face asta. „De ce? Din cauza unui rezultat? Ancelotti a renunțat? Antrenorul de la Dinamo a renunțat? (n.r. – după ce a pierdut cu 0-4 în Cupa României în meciul cu FCSB). Ultimul lucru la care se gândește un antrenor este să renunțe”, a răspuns tehnicianul.
El a adăugat pe această temă: „Nu (n.r. - plec). Face parte din fotbal. Dacă nu sunt rezultate, primul care este atacat este antrenorul. Niciun fel de presiune, continuăm să lucrăm și vedem ce se întâmplă sâmbăta viitoare”. „Încercăm să găsim toate soluțiile și sperăm să se deblocheze atacanții și să dăm goluri. Este o etapă în care nu reușim să dăm gol, dar sperăm să ni se schimbe norocul”, a mai spus el.
„Nu poate să continue”
În ciuda declarațiilor tehnicianului, conducerea clubului nu-l mai vrea la cârmă, spun unele surse. De altfel, pentru portalul de știri sportive iAMSport.ro, președintele FC Bihor Oradea, George Tătar, a confirmat că va propune demiterea lui Gustavo Aragolaza de pe banca tehnică, invocând și alte nemulțumiri, nu doar înfrângerea de vineri.
„Au fost oricum niște discuții legate de antrenor (n.r. - Gustavo Aragolaza). Pare că nu s-a adaptat aici, au fost nemulțumiri la meciurile trecute legate de el. În special jucătorii care au fost pe la Liga 1 au fost nemulțumiți de el”, a declarat Tătar.
Prin prisma rezultatelor slabe – FC Bihor are 6 înfrângeri, 2 egaluri și doar 3 victorii – George Tătar a afirmat că antrenorul nu poate să continue la cârma echipei. „Nu cred că antrenorul mai poate să rămână. O să propun Consiliului Director demiterea lui. Asta dacă nu își dă el demisia de onoare”, a declarat președintele FC Bihor pentru iAMSport.ro.
Pariuri suspecte?
Gustavo Aragolaza a fost adus la echipa orădeană finanțată de Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor și sponsori în vara acestui an, în urmă cu circa 4 luni, într-o mutare contestată de mulți suporteri, el înlocuindu-l pe Florin Farcaș, antrenorul care a reușit promovarea din Liga a III-a în Liga a II-a.
„Antrenorul a venit la propunerea lui Gianluca Nani, care e director tehnic la Udinese. Avem o relație strânsă cu domnul Nani, prin intermediul impresarului Cătălin Sărmășan”, a spus acum George Tătar pentru aceeași sursă.
În zilele următoare, este de așteptat ca FC Bihor să facă un anunț oficial privind soarta lui Gustavo Aragolaza.
Același site iAMSport.ro semnalează că au fost puse pariuri cu sume mari, de zeci de mii de euro, în favoarea unei victorii a Concordiei Chiajna, comentate de un specialist necitat cu nume de site-ul sportiv ca fiind „suspecte”.