Scandal cât casa la Administraţia Imobiliară Oradea! Rodica Brad, şefa Compartimentului Locuinţe, şi Georgeta Lucaciu, unul dintre subordonaţii direcţi, şi-au dat demisia în urmă cu două săptămâni, la cererea directorului Cristian Beltechi. Funcţionarele sunt bănuite că ar fi atribuit peste rând o locuinţă a municipalităţii, pentru care au aprobat apoi un schimb cu alta mai mare, care în final a şi fost înstrăinată.
Demisie la cerere: Scandal la AIO după ce două funcţionare ar fi atribuit pe nedrept o locuinţă a municipalităţii
2 Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
uat
Cristian Beltechi e sluga lui Bolojan, criminalii cateilor din adaposturi. Tin minte si acum pe Bolojan la intalnirile cu cetatenii in campania din 2012 pentru alegerile legale, cand a fost intrebat de o doamna ce solutii are pentru cainii vagabonzi i-a raspuns cu atata seninatate:
"V-as spune ce voi face cu ei, dar ma tem ca e presa aici."
A anihilat cainii, acum anihileaza copacii.
Postat 01 Iulie 2015, 19:37 de Radovan
0
0
Raporteaza
Inchisoare!
Ce noroc ca din prima le-a prins! Ca suntem siguri ca sunt la prima abatere din moment ce au primit asa sanctiune drastica! Demisia si se aleg cu dita mai casa... Bravo!
Postat 01 Iulie 2015, 14:11 de boris
0
0
Raporteaza