Orădeanca Denisa Chilba, cea care a denunțat public o relație amoroasă cu episcopul reformat Csüry István, de pe urma căreia ar fi rămas însărcinată, a trimis o replică BIHOREANULUI, prin care se arată vătămată prin faptul că ziarul a amintit recent că, deși i s-a împlinit sorocul, copilul anunțat nu a mai apărut.

În esență, femeia susține că afirmațiile la adresa ei sunt tendențioase, fără însă a le lămuri, invocând pe de o parte faptul că ar fi chestiuni personale (deși ea a ales să le expună public), iar pe de alta că pe rol se află o anchetă penală (în care e acuzată de șantaj și hărțuire de episcop și de soția acestuia), ca atare este chemată să nu se pronunțe.

Denisa Chilba ține să sublinieze, totuși, că este o persoană liberă să participe la orice sujbă religioasă dorește, așadar acuzațiile că l-ar urmări pe episcopul reformat nu se justifică.


Replica integrală a Denisei Chilba:

Către Redacția ziarului BIHOREANUL

Domnule Redactor-Şef,

Subsemnata, Chilba Denisa-Krisztina, domiciliată în localitatea Oradea, vă înaintez prezenta CERERE,

Prin care vă solicit dreptul la replică ca urmare a publicării atât în mediul on-line, pe site-ul www.ebihoreanul.ro, cât și în ediția tipărită din data de 20.01.2020 a unui articol intitulat: „Gravidă închipuită: A pretins că episcopul Csüry István a lăsat-o însărcinată, dar copilul nu a mai apărut!" a unui articol care are legătură cu subsemnata.

Consider că afirmațiile sunt mai mult decât tendențioase, menite să mă pună într-o lumină nefavorabilă în rândul societății și apte să îmi aducă atingere imaginii personale, cu atât mai mult cu cât reprezintă o ingerință în viața personală a mea.

Scopul acestui articol, lipsit de obiectivitatea și imparțialitatea de care este obligată presa, este de a mă prezenta într-o lumină nefavorabilå și de a aduce un aport de imagine domnului episcop Csűry István, imagine care a avut de suferit în ultima perioadă.

Cu privire la plângerile formulate de către domnul episcop Csűry István și soția acestuia, având în vedere faptul că, în prezent, se desfășoară o anchetă penală, am atât dreptul cât și obligația de a nu face dezvăluiri din acest dosar penal, obligație ce ar trebui respectată de către toate părțile din cauză.

Tin să precizez cu această ocazie faptul că mă consider o persoană liberă atât din punct de vedere al drepturilor civile cât și din punct de vedere religios, aspecte ce îmi dau dreptul că particip la orice slujbă religioasă, dincolo de confesiunea religioasă din care fac parte. Sunt nefondate afirmațiile inserate în cuprinsul articolului referitoare la faptul că l-aş urmări pe domnul episcop Csűry István cu ocazia ceremoniilor religioase desfășurate de către acesta.

Cu deosebită considerație,
Chilba Denisa-Krisztina