Deputaţii din Comisia juridică au adoptat raport favorabil, duminică, la cele trei solicitări ale DNA încuviinţare a arestării deputatei Elena Udrea, două în dosarul "Microsoft" şi una în dosarul "Gala Bute".

Membrii comisiei au avizat, de asemenea, favorabil cererile DNA de încuviinţare a extinderii urmăririi penale în Dosarul "Gala Bute" şi de începere a urmăririi penale împotriva acesteia în dosarul Microsoft. Anunţul privind rezultatul votului a fost făcut, a finalul şedinţei, de preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.

"Am avut practic cinci voturi de dat astăzi. Am avut patru solicitări una dintre ele având două capete, două solicitările în interiorul ei", a precizat el..

Întrebat dacă Elena Udrea a cerut membrilor comisiei să încuviinţeze începerea urmăririi penale şi nu şi arestarea sau reţinerea, Ciucă a răspuns: "Fără să mai fac alte precizări, pot confrma că, atât avocaţii apărării, cât şi doamna deputat au solicitat încuviinţara începerii urmăririi penale, având rezerve faţă de celelalte măsuri".

"Parlamentarii din comisie şi-au exprimat un punct de vedere care va fi validat sau nu de către plen", a adăugat el.

Votul Comisiei Juridice este consultativ. Decizia o vor lua luni deputaţii reuniţi în plen.