Vineri, de la ora 13.30, va avea loc în Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei lansarea primului volum în limba română dedicat medierii comerciale, intitulat „Medierea - oxigen pentru afaceri".

Cartea semnată de deputatul PNL Alina Gorghiu, şi un grup de coautori, a fost publicată de editura Universul Juridic. Volumul este dedicat promovării profesiei de mediator şi a acestei soluţii alternative la instanţele clasice, în măsura în care medierea conduce la degrevarea acestora, eliminarea cheltuielilor suplimentare şi a termenelor prelungite.

"Apelaţi la mediator atunci când vă confruntaţi cu un litigiu. Este sfatul pe care îl dau românilor, persoane fizice şi juridice. Printre priorităţile mandatului de parlamentar am aşezat scoaterea din anonimat a profesiei de mediator şi aducerea medierii în atenţia românilor, sătui de instanţe aglomerate, termene amânate şi cheltuieli suplimentare. Pot spune că suntem pe drumul cel bun, dar şi că mai avem etape importante de parcurs" a declarat Alina Gorghiu, conform unui comunicat al Primăriei.

Alina Gorghiu este un avocat şi om politic român, membră a Partidul Naţional Liberal, şi ocupă funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Mediatorilor din Romania din februarie 2008.

Monica Pop