Am iniţiat consultări cu specialişti în buget-finanţe din celelalte partide pentru ca unele prevederi din proiectul legii elaborat de Guvernul Boc să fie eliminate din start, precum impozitul minim obligatoriu", a declarat deputatul Lakatos Peter, adăugând: „Am propus deja şi voi propune şi viitorului Guvern de după alegeri ca prima sa măsură să fie rectificarea bugetului şi plata datoriilor statului către firme".

„Oricum, anul 2009 s-a dus dracului şi s-a ratat ţinta de deficit bugetar, singura care a preocupat Guvernul Boc ca să se arate responsabil în faţa FMI şi Băncii Mondiale. Acum, dacă tot am depăşit deficitul convenit cu instituţiile financiare internaţionale, măcar să salvăm firmele din economia românească, puternic afectate de măsurile Guvernului Boc, care a redus cheltuielile, dar fără a adopta şi măsuri de relaxare fiscală", a spus Lakatos.

De asemenea, parlamentarul UDMR a afirmat că „sub Guvernul Boc, statul a introdus o nouă formă de furt, alta decât cele prevăzute de Codul Penal, furtul şi furtul calificat, şi anume furtul legiferat". „În timp ce o persoană fizică sau o firmă are datorii neplătite la stat, statul îi calculează penalităţi şi îl execută. La noi, însă, dacă statul nu rambursează TVA şi nu plăteşte datoriile către firme, nu îşi calculează penalităţi, ceea ce este o discriminare şi un şantaj", a explicat deputatul Lakatos Peter.


akatos a explicat că şantajul statului, prin Guvernul Boc, asupra firmelor, mai ales din domeniul construcţiilor, constă în faptul că datoriile către acestea sunt plătite doar dacă proprietarii lor au o „atitudine binevoitoare" faţă de Guvern, mai ales în condiţiile în care anul 2009 este un an electoral. „Ce face statul, Guvernul? Le zice, păi, vedeţi voi cum o să votaţi, că aşa o să vină şi finanţarea pentru lucrările pe care le-aţi făcut".

Tot în ce priveşte bugetul pe anul 2010, deputatul Lakatos Peter a afirmat că „Guvernul şi preşedintele trag de timp", amânând prezentarea în Parlament a proiectului legii. „De ce trag ei de timp? Pentru a nu se vedea că Guvernul nu a îndeplinit niciuna din obligaţiile asumate în memorandumurile cu FMI şi Banca Mondială: atingerea ţintei de deficit bugetar, înfiinţarea până la 29 iunie 2009 a unui Consiliu Fiscal independent în funcţie de analizele căruia să fie făcute prognozele bugetare ale Guvernului, elaborarea unui buget-cadru pe 2010-2012 care să prevadă plafoane pentru cheltuielile publice şi, încă o treabă de care Guvernul Boc se fereşte ca dracul de tămâie, reglementarea ca veniturile suplimentare să nu poată fi folosite decât pentru reducerea deficitului bugetar, nu şi în scopuri electorale, cum se întâmplă acum. De asemenea, tragerea de timp se datorează şi faptului că Guvernul Boc nu vrea să se afle cum nu a îndeplinit şi o altă obligaţie asumată în faţa Fondului, şi anume elaborarea unui plan de restructurare a Ministerului Transporturilor. Aţi auzit careva despre vreo măsură de restructurare a Ministerului Transporturilor?...".