Deputatul PSD Sorin Ioan Roman susţine că a fost ameninţat cu moartea de către unul din apropiaţii candidatului PDL la Primăria Cefa, Dumitru Bărnău.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă din partea cabinetului său parlamentar, incidentul s-a petrecut vineri seară, în stradă, timpul unei întâlniri a candidaţilor USL Cefa.

"Reuniţi pentru o şedinţă, aceştia, în special domnul deputat Sorin Ioan Roman, au fost agresaţi verbal de către un localnic, apropiat al fostului primar, domnul Bărnău Dumitru. Dat fiind faptul că individul începuse să-l ameninţe pe domnul deputat Roman, fiind din ce în ce mai incisiv, demnitarul a solicitat prezenţa Poliţiei pentru a calma spiritele", se arată în comunicat.

Prezenţa în zonă a unui echipaj al Poliţiei de Frontieră şi sosirea unui echipaj de Poliţie nu l-au speriat deloc pe recalcitrant, "ba dimpotrivă, injuriile adresate deputatului Roman fiind din ce în ce mai obscene şi mai personale", arată comunicatul.

Bărbatul nu s-a liniştit nici măcar când Roman s-a dus la Poliţie, unde a depus o plângere penală. "Nu credeam că se va ajunge la o asemenea situaţie, să aibă ca argument electoral violenţa. Este regretabil că anumiţi candidaţi nu vin cu idei, cu proiecte, cu măsuri concrete, ci cu ameninţări. Sunt dezamăgit şi de modul în care a acţionat Poliţia. Demian Lucian, individul acesta violent, urla ca un descreierat la ora 22, insultându-mi familia, adresând cuvinte obscene, ameninţându-mă cu moartea, inclusiv în prezenţa Poliţiei. Nu cunosc procedurile dumnealor, însă cred că ar trebui să fie ceva mai autoritari. Mă gândesc ce se întâmplă cu un cetăţean care are curajul să spună că nu va vota cu domnul Bărnău. Indivizi de teapa lui Demian Lucian l-ar putea linşa", a declarat parlamentarul.

Roman susţine că în cursul zilei de vineri Demian s-a legat de două ori de el, iar seara, când s-a întâlnit cu candidaţii USL la Primăria Cefa, bărbatul a devenit şi mai agresiv. "Mi-a spus că în mâna lui o să mor eu, că mă taie bucăţi, că sunt pervers, că sunt un trădător, hoţ, gunoi. Demian Lucian are în jur 30 şi ceva de ani, e mâna dreaptă a candidatului PDL din comuna Cefa şi e cunoscut pentru atitudinea sa mai dură".

PSD-istul afirmă că "seară de seară, Demian ameninţă oamenii din localitate", mai ales când îi vede pe membrii USL sau pe simpatizanţi împărţind materiale electorale. "Asta face de o lună de zile. Probabil că sunt disperaţi (n.r. - PDL-iştii) că pierd teren", a zis Roman.

Nemulţumit de prestaţia poliţiştilor din Cefa, parlamentarul a spus că l-a anunţat despre eveniment inclusiv pe şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, deoarece "în urmă cu 6 luni acelaşi individ a bătut un poliţist".

Inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a confirmat existenţa unei plângeri depusă de parlamentar. "Poliţia bihoreană a fost sesizată prin apel la 112, vineri, 1 iunie, de către bărbatul în cauză că a avut loc o stare conflictuală între el şi un vecin de-al său. La faţa locului s-a deplasat cu operativitate poliţiştii secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Salonta, au aplanat starea conflictuală şi l-au sancţionat contravenţional pe vecinul respectiv (Lucian Demian - n.r.) cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform prevederilor Legii 61/1991, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice", a declarat Alina Dinu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei a mai adăugat că toate aspectele precizate de Roman în reclamaţia înmânată poliţiştilor "vor fi verificate, urmând ca în funcţie de rezultat să fie luate măsurile legale".

Candidatul PDL la primăria Cefa, Dumitru Bărnău nu a putut fi contactat, el având telefoanele închise.