Etapa cu numărul 21 din cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării le programează pe cele două formaţii bihorene din Seria a II-a, Luceafărul Felix şi FC Bihor să evolueze în meci direct, într-o dispută programată sâmbătă, de la ora 11, pe terenul primei formaţii, la Sânmartin. Jocul reprezintă, astfel, şi derby-ul Bihorului la fotbal.
"Ne aşteptăm să avem un meci greu, dar am încredere în băieţi. Sper ca jocul să se dispute într-un spirit de fairplay total, iar cel mai bun să câştige", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Marian Pană.
Înaintea disputei de sâmbătă, FC Bihor se confruntă cu o două probleme de efectiv: Cristian Bud este suspendat şi nu va putea juca, după eliminarea de pe teren propriu cu Damila, în timp ce mijlocaşul Tîrnăcop acuză o uşoară problemă de sănătate (entorsă) şi este incert.
De partea cealaltă, la gazde, marea absenţă o va constitui cel mai experimentat jucător, Zeno Bundea, care va rata confruntarea cu FC Bihor din cauza unei leziuni fibrilare.
În clasament, FC Bihor ocupă locul IV, înaintea acestui joc, în timp ce Luceafărul se situează pe poziţia a XI-a.
Întrucât ambele formaţii vin după rezultate negative şi îşi propun să câştige acest joc, se anunţă o confruntare foarte interesantă, din care echipa care va ieşi câştigătoare mai poate spera la obiectivul propus, iar pierzătoarea îşi va diminua considerabil şansele.
Primul joc al etapei a XXI-a din Seria a II-a a Ligii a II-a este programat însă vineri, de la ora 17, la Slatina, între FC Olt şi ACS Poli Timişoara. În rest, celelalte dispute vor avea loc tot sâmbătă, de la ora 11.
Etapa a XXI-a a Seriei a II-a din Liga a II-a:
Vineri, ora 17
FC Olt - ACS Poli Timişoara
Sâmbătă, ora 11
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Maramureş
Luceafărul Oradea - FC Bihor
Damila Măciuca - FC UTA Arad
Corona Braşov - CS Mioveni
FCM Tg. Mureş şi FC Argeş stau.
Clasament:
1 Corona Braşov 16 9 4 3 25-15 31
2 ACS Poli Timişoara 16 8 6 2 26-13 30
3 FC UTA Arad 17 8 5 4 21-12 29
4 Damila Măciuca 15 7 4 4 21-15 25
5 FC Bihor Oradea 17 6 7 4 24-20 25
6 CS Mioveni 16 5 8 3 21-15 23
7 FCM Târgu Mureş 16 6 3 7 18-19 21
8 FC Argeş Piteşti 15 6 2 7 20-18 20
9 FC Maramureş Universitar Baia Mare 17 4 6 7 17-23 18
10 CSM Râmnicu Vâlcea 14 5 3 6 14-20 18
11 Luceafărul Oradea 15 3 6 6 14-20 15
12 FC Olt 15 2 6 7 11-17 12
13 Unirea Alba Iulia 17 3 2 12 12-37 11
14 Voinţa Sibiu 0 0 0 0 0-0 0