La sfârșitul lunii septembrie, Academia de Business și Leadership Open Tribe a inaugurat cu succes un nou an academic. Evenimentul s-a desfășurat la București în format fizic și concomitent online în alte trei orașe din țară: Brașov, Timișoara și Oradea.

Echipa Open Tribe - formată din psihologi, coachi și traineri în domeniul dezvoltării personale și al antreprenoriatului - a muncit pentru ca deschiderea să fie un bun prilej atât de informare a părinților cu privire la noul an de dezvoltare în care intră împreună cu copiii lor, cât și unul festiv, de sărbătorire a copiilor și a adolescenților, care fie pășesc pentru prima oară pe meandrele dezvoltării personale, fie continuă drumul deja început tot cu Open Tribe în urmă cu câțiva ani.

Liderul echipei, Elizabeth Balla, a deschis întâlnirea prezentându-și viziunea asupra anului pe care copiii urmează să îl petreacă în cadrul Academiei Open Tribe și a dat, totodată, startul noului an academic. Emese Balog și dr. Flori Bicazan, celelalte două fondatoare ale echipei, au parcurs programele oferite și regulamentul Academiei, împreună cu părinții și copiii prezenți la eveniment. Tema întâlnirii, „Puterea transformațională a procesului”, a fost abordată în detaliu, în special de invitații care au luat parte la această festivitate.

Dr. Réka Balog, profesor, trainer și editor în cadrul Open Tribe, și-a clădit discursul pe baza traiectoriei vieții personale, cu scopul de a inspira și motiva tânăra generație în ceea ce privește puterea nebănuită a procesului de dezvoltare. Mihai Popescu, o personalitate deja bine cunoscută în domeniul HoReCa, co-fondator al grupului Fratelli, care cuprinde un total de 15 cluburi, bistrouri şi restaurante, ne-a inspirat prin perseverența, munca și credința de care a dat dovadă și conform cărora își ghidează și în prezent viața. Spiritul cald, accesibil și de întrajutorare care îl caracterizează pe Mihai Popescu arată grandoarea care se află în spatele acestuia.

Îi invităm pe toți părinții care vor, pe de o parte, să își îmbunătățească relația cu copiii lor sau, pe de altă parte, să le creeze acestora un viitor de succes, de care să fie mândri, să ni se alăture. Academia de Business și Leadership Open Tribe modelează, formează și explorează la maximum capacitatea copiilor și a adolescenților care îi trec pragul. Ne aflăm într-un punct în care cuvintele sunt inutile, deoarece generațiile deja formate de Academie, care azi trăiesc o viață de succes, vorbesc în locul nostru.

Dr. Réka Balog - profesor, trainer și editor Open Tribe

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!