Absolvenții de liceu sau cei care vor să se înscrie la studii de masterat sunt așteptați, vineri și sâmbătă, să cunoască oferta celor 15 facultăți publice din Oradea.

„Universitatea din Oradea este încântată să anunțe organizarea Târgului Facultăților, un eveniment dedicat tuturor celor interesați să-și continue studiile la una dintre facultățile noastre de prestigiu. Târgul se va desfășura pe parcursul a două zile, în perioada 26-27 mai, și va oferi oportunitatea participanților de a descoperi diversele opțiuni academice și de carieră disponibile în cadrul universității noastre”, a transmis Universitatea.

Târgul va fi deschis vineri între orele 14 și 18 și sâmbătă între orele 10 și 13, reunind reprezentanți ai tuturor facultăților. Participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu profesori și studenți actuali, să obțină informații detaliate despre fiecare facultate și să-și clarifice eventualele întrebări legate de programele de învățământ, bursele disponibile și perspectivele de carieră.

Târgul va avea loc la Biblioteca din campusul studențesc.

Vin și Zilele Carierei

După târgul facultăților, Universitatea din Oradea va găzdui și Zilele Carierei, unde 13 companii vor fi prezente, cu o ofertă ce include aproape 300 de locuri de muncă și peste 170 de stagii de practică disponibile.

Evenimentul va avea loc în zilele de 29 și 30 mai, când studenții vor fi invitați să participe și la întâlniri, webinarii și ateliere pe teme ce țin de piața muncii. 

„Cred că orice interacțiune a studenților cu angajatorii nu poate fi decât un avantaj pentru tineri. Așadar, sunt bineveniți toți aceia care se gândesc la viitorul lor”, adaugă psiholog dr. Adriana Borza.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!