Agenţia spaţială a Statelor Unite a anunţat descoperirea a altor 219 planete în afara sistemului nostru solar. 10 dintre acestea ar fi similare cu Terra, după cum anunţă agenţia de ştiri Mediafax, citând site-ului publicaţiei The Independent.
Conform sursei citate, descoperirea a fost făcută de observatorul spaţial Kepler, care are sarcina de a identifica noi planete, NASA anunţând pe Twitter că a descoperit 219 noi "potenţiale lumi".
Dintre acestea, 10 sunt posibile lumi terestre care orbitează în jurul unei stele la o distanţă suficient de mare pentru a putea fi locuite. Astfel, se crează condiţiile necesare pentru apariţia apei, înregistrându-se distanţa optimă pentru ca apa să rămână în stare lichidă pe suprafaţa planetei, arată sursa citată.
Mediafax mai precizează că, potrivit NASA, din cele 4.034 de planete identificate de telescopul Kepler, peste 2.300 sunt exoplanete, adică corpuri cereşti care orbitează în jurul unei stele, exact ca Terra.
În plus, cu ajutorul observatorului Kepler, oamenii de ştiinţă au mai descoperit că există două tipuri de planete: telurice, de mărimea Pământului, şi gazoase, similare cu Jupiter.
Cercetătorii NASA susţin că observatorul Kepler a analizat peste 200.000 de stele pentru a identifica dacă există planete care orbitează în jurul lor.