Cadavrul în putrefacţie al unui bărbat a fost găsit marţi după amiază, în craterul Betfia.

Descoperirea şocantă a fost făcută la 68 de metri în adâncime, în cadrul unei expediţii de numărare a liliecilor din craterul Betfia, de către un voluntar al Asociaţiei pentru Protecţia Liliecilor, care a anunţat autorităţile.

Un echipaj al salvamontiştilor bihoreni s-a deplasat la crater, a coborât după cadavru şi a reuşit să-l aducă la suprafaţă după aproximativ 3 ore, operaţiunea fiind dificilă.

Potrivit agentului principal Ioana Lascău, ofiţer de relaţii cu presa la Poliţia Bihor, o echipă complexă, formată din poliţişti de la criminalistică şi de la serviciul de investigaţii criminale s-a deplasat la faţa locului pentru a stabili identitatea persoanei şi împrejurările în care s-a produs moartea acesteia.

Anchetatorii bănuiesc că trupul neînsufleţit este al unui tânăr de 29 de ani, dat dispărut în primăvara acestui an. Dacă e aşa sau nu, se va şti însă abia după efectuarea necropsiei. Trupul bărbatului a şi fost transportat, de altfel, la Medicina Legală.