O familie de orădeni a stat cu pericolul în casă de zeci de ani. Marți, o echipă de muncitori care lucra la acoperișul imobilului situat în plin centrul Oradiei a descoperit o bombă funcțională și elemente de muniție, toate provenite din cel de-al Doilea Război Mondial.

Descoperirea a avut loc în jurul orei 10.20, într-o casă situată pe strada Moscovei.

„Ajunşi la adresa indicată de apelant, pompierii pirotehniști au identificat o bombă de artilerie funcțională, de calibru 82 de milimetri și 5 elemente de muniție, toate provenite din cel de-al Doilea Război Mondial”, se explică într-un comunicat al ISU transmis marți.

Bomba și elementele de muniție au fost găsite de o echipă de muncitori, în podul casei, în timp ce decopertau acoperișul.

Acestea au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, ISU Bihor le reamintește cetăţenilor că, în cazul descoperirii munițiilor sau elementelor de muniţie trebuie să sune la 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!