Aţi făcut recent "prostioare" la Cluj? Poate vreţi să vă verificaţi! Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au descoperit prezervative Durex pline cu găuri, comercializate de două firme distribuitoare.

Site-ul ziardecluj.ro anunţă, vineri, că angajaţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au verificat doi distribuitori de prezervative Durex după ce un client a reclamat faptul că prezervativul pe care l-a folosit s-a spart. Este vorba despre un prezervativ extra safe marca Durex.

"Practic, au fost verificaţi până la ora actuală trei operatori economici. Spre surprinderea şi nefericirea unora, am costatat că ceea ce a reclamat consumatorul se adevereşte... În urma verificării lotului respectiv cu apă, s-a constatat că produsele sunt neconforme şi prezintă orificii", a declarat, pentru sursa citată, Lucian Rus, comisar superior în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj.

De altfel, ca să-şi demonstreze spusele, acesta a făcut o testare şi în faţa jurnaliştilor, umplând un prezervativ cu apă. Rezultatul? "Prezervativul s-a transformat într-o adevărată stropitoare. Apa ţâşnea din mai multe găuri", arată sursa citată.

Loturile în care comisarii CJPC Cluj au găsit prezervative cu găuri au numerele 0010815033 (termen de valabilitate 2020/09), 20108512 (termen de valabilitate 2020/07), 0010815033, cu termn de valabilitate 2020/06.

Comisarii au aplicat trei amenzi în valoare de 30.000 de lei, dispunând, totodată, ca firmele distribuitoare găsite cu probleme să adune de pe piaţă toate piesele din loturile cu probleme şi să le distrugă.