RER Ecologic Service aduce la cunoştinţa clienţilor care locuiesc sau au afaceri pe strada Republicii, în zona pietonală, să scoată pubelele cu deşeuri la limita de proprietate până la ora 7 a zilei în care a fost programată colectarea.

De asemenea, municipalitatea anunţă că angajaţii RER Ecologic Service vor colecta deşeurile doar în intervalul de două ore, stabilit prin hotărâre de Consiliu Local. "Conform hotărârii care reglementează accesul autovehiculelor pe strada Republicii (pietonal), colectarea deşeurilor menajere se va face în zilele stabilite prin contract, numai între orele 7 şi 9", se arată într-un anunţ al operatorului de salubritate.