Ca în fiecare toamnă, peste întregul oraşul s-a aşternut un covor de frunze care se reface ori de câte ori e măturat, înainte să fie "măcinat" definitiv de ninsori.

Operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, recomandă orădenilor care stau la case să adune frunzele din grădini ori din crengile copacilor toaletaţi pentru a le folosi la realizarea compostului necesar fertilizării pământului.

"Deşeurile vegetale ce nu pot fi folosite la compost pot fi lăsate lângă recipientele cu deşeuri menajere, dar îi rugăm pe cetăţeni să nu lase dintr-o dată cantităţi mari", spune directorul de producţie Ionel Ban.

Conform contractelor cu Primăria, dar şi cu persoanele juridice şi cele fizice, deşeurile vegetale nu fac parte din categoria deşeurilor ce trebuie colectate de RER Ecologic Service.

Totuşi, firma ridică gratuit şi aceste deşeuri, cu condiţia ca ele să nu fie în cantităţi uriaşe, deoarece ar umple prea repede utilajele ce transportă deşeurile menajere şi, astfel, ar putea întârzia în golirea recipientelor.