Deşi peste mai puţin de două luni va demara admiterea la facultăţile orădene, încă nu se ştie câte locuri bugetate vor fi scoase la concurs la fiecare facultate în parte.

"Din păcate, încă nu am primit cifrele de şcolarizare. Ministerul Educaţiei nu a transmis aceste cifre pentru nicio universitate, iar noi cunoaştem doar capacitatea maximă de şcolarizare", a declarat rectorul Universităţii orădene, Constantin Bungău, miercuri, într-o conferinţă de presă. Bungău a mai spus că niciodată nu a mai existat o situaţie similară, adică la jumătatea lunii mai să nu se ştie câte locuri bugetate va avea Universitatea în următorul an şcolar.

Necunoaşterea cifrei de şcolarizare încurcă Universitatea în planurile financiare. "Nu putem face o prognoză corectă a bugetului domeniilor pe care le gestionează Universitatea din Oradea", a mai spus Bungău.

În funcţie de numărul de locuri bugetate, adică de banii pe care Ministerul îi va aloca, conducerea Universităţii ia în calcul şi mărirea taxelor de şcolarizare. "Ne propunem să ajustăm aceste taxe proporţional cu inflaţia. Suntem într-un an electoral, noul Guvern îşi propune majorarea salariilor pentru bugetari, probabil cu 8%. Dacă Ministerul nu va creşte bugetul alocat Universităţii şi noi vom fi nevoiţi să creştem salarizarea, va trebui să găsim resurse financiare, ajustând aceste taxe şi umblând la costuri", a spus Bungău, precizând totodată că anul trecut taxele de şcolarizare nu au fost modificate în funcţie de rata inflaţiei.

La admiterea din acest an, Universitatea din Oradea va avea disponibile, în total, 5.533 de locuri la studiile universitare de licenţă, respectiv 3.038 pentru masterat. Înscrierea la admitere se va face între 16 şi 23 iulie la specializările unde se impun probe, respectiv 16 şi 27 iulie la cele unde are loc o selecţie exclusiv în funcţie de mediile de la Bacalaureat. Candidaţii îşi vor depune dosarul de înscriere la secretariatul facultăţii, de luni până vineri între orele 9 şi 16, iar sâmbăta şi duminica între 9 şi 12. Examenele se vor susţine între 25 şi 27 iulie. Rezultatele şi confirmările se vor afişa în funcţie de calendarul propriu al fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere au rămas, în mare parte aceleaşi: 150 de lei pentru înscriere, tot atât pentru contestaţii, 150 de euro pentru procesarea dosarelor studenţilor străini, respectiv 100 de lei taxa de înmatriculare, aceasta fiind singura taxă mărită, de la 80 de lei. Sunt scutiţi de taxe candidaţii care au cel mult 25 de ani şi care sunt orfani de ambii părinţi, care provin din centre de plasament sau case de tip familial, cei ai căror părinţi sunt angajaţi ai Universităţii sau dun cadre didactice în activitate.