După egalul de la Pâncota, formaţia orădeană de fotbal FC Bihor se reîntoarce pe teren propriu şi va disputa sâmbătă următorul joc din campionat. În cadrul etapei a IV-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a, fotbaliştii orădeni vor primi, la Stadionul "Iuliu Bodola", cu începere de la ora 11, replica formaţiei CS Mioveni.

"Va fi un meci foarte greu. Ţi noi, şi adversarii noştri avem nevoie de puncte, aşa că meciul va fi foarte disputat. Sper să-l câştigăm şi să urcăm în clasament, să avem o perioadă mai liniştită, pentru că, ştim, campionatul este lung şi putem să recuperăm dar am avea mare nevoie de victorie acum pentru a fi mai liniştiţi. Cu siguranţă şi adversarii noştri îşi doresc acelaşi lucru, nici eu nu au nicio victorie deocamdată. Ei vin după trei meciuri, noi după două, însă sperăm să câştigăm acest joc", a declarat antrenorul formaţiei FC Bihor, Alexandru Pelici.

Pentru acest joc, tehnicianul echipei orădene nu va putea conta pe serviciile jucătorului Nichita, care este accidentat.

În clasament, după primele trei etape, FC Bihor ocupă locul X, cu un punct, iar CS Mioveni, poziţia a VIII-a, cu 2 puncte.

În etapa precedentă, ambele echipe au remizat, FC Bihor cu scorul de 1-1 în deplasare, la Pâncota, cu Ţoimii, iar CS Mioveni, cu 0-0, acasă, în compania celor de Metalul Reşiţa.

De precizat totuşi că ambele echipe, atât FC Bihor cât şi CS Mioveni, sunt calificate în faza şaisprezecimilor de finală din Cupa României.

Etapa a IV-a a seriei vestice din Liga a II-a la fotbal debutează vineri însă, de la ora 19, când la Timişoara, ACS Poli va primi replica formaţiei FC Caransebeş. Apoi, sâmbătă, de la ora 11, se vor mai întâlni Metalul Reşiţa cu CSM Rm. Vâlcea, Olimpia Satu Mare cu Ţoimii Pâncota şi FC Olt cu AFC Fortuna Poiana Câmpina. Unirea Tărlungeni va avea liber în această rundă.