La Universitatea din Oradea s-a deschis, săptămâna aceasta, miercuri, a IX-a ediţie a expoziţiei anuale "Design Expo 2022", a studenţilor de la secţia Design.

Încă din prima zi, expoziţia a atras un public numeros, peste aşteptările profesorilor şi studenţilor. "A fost minunat, a fost foarte multă lume, reprezentanţi ai unor companii cu care noi ţinem aproape, iar studenţii s-au prezentat remarcabil", a declarat organizatoarea expoziţiei, lectorul Ana-Maria Abrudan, citată într-un comunicat al Universităţii.

"Sunt foarte mândră de aceşti copii. Cei mai mulţi nu au studiat artele plastice în liceu, nu provin din şcoli vocaţionale, şi evoluţia lor e cu atât mai impresionantă. Cei din anul III pot oricând să facă un proiect de design interior, unul de identitate vizuală sau design de produs. Expoziţia din acest an nu face decât să pună în lumină acest remarcabil potenţial", a mai spus Abrudan.

Studenţii şi-au prezentat creaţiile în faţa publicului. Sunt foarte încântată de ideea zonei de relaxare pe care am proiectat-o pentru acest eveniment. În plus, am realizat designul noului ambalaj al unei mărci de ciocolată şi vă asigur că munca de documentare a fost cât se poate de plăcută, dulce", a spus Adela Iuhoş, studentă în anul III.

Monica Dalnoki expune studii în creion, machete de produs şi elemente de identitate vizuală. "Ceea ce mă bucură cel mai tare e că se vede cât am evoluat, faţă de anul trecut, atât eu cât şi colegii mei. A fost greu să fii student în pandemie, dar am fost ajutaţi de profesorii noştri. Atâta timp cât a fost printre noi, domnul profesor Mărieş ne-a motivat şi ne-a susţinut de fiecare dată", a precizat studenta din anul III.

Şi alţi tineri s-au arătat mândri de eveniment. "Expozanţii de anul acesta sunt foarte creativi. Totul, de la panotare, la expunerea machetelor, a fost astfel gândit încânt să-i ajute pe vizitatori să rămână concentraţi pe lucrările prezentate. Atenţia organizatorilor a mers, aş spune, până la cele mai mici detalii. Iar momentul susţinut de colegele de la Departamentul de Muzică al facultăţii noastre ne-a ajutat să intrăm în atmosfera de sărbătoare a momentului", a spus Iosif Puia, student în anul II.

Boboacă şi debutantă, Marina Onaciu, studentă în anul întâi, a trăit din plin emoţiile primei expoziţii. "Anul trecut am vizitat această expoziţie în calitate de elevă. Visam să fac şi eu design. Acum am ocazia să văd cu ochii mei cât am evoluat în primul an de facultate. E o satisfacţie pe care n-am mai trăit-o până acum şi sunt foarte fericită pentru asta", a spus fata.

Expoziţia va rămâne deschisă în holul Bibliotecii Universităţii din Oradea până pe 26 mai. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!