Orădenii curioși să vadă ce aptitudini au studenții orădeni care învață la specializarea Design a Facultății de Arte sunt invitați la a IX-a ediție a Design Expo, o expoziție cu lucrările lor.

Vernisajul va avea loc pe 20 aprilie, de la ora 18, la Biblioteca Universității din Oradea. „Scopul nostru este promovarea studenților programului de studiu «Design» și inițierea unor viitoare colaborări, în favoarea acestora. Sperăm ca expoziția să aibă un impact pozitiv asupra carierei viitoare a studenților noștri și să lase o bună impresie vizitatorilor”, spune lectorul universitar Ana-Maria Abrudan, unul din organizatori.

La Design Expo 2022 vor prezenta lucrări studenți din toți cei trei ani ai programului de licență, împreună cu cei din anul I și II de la master Design de obiect – modă și ambient. Ei vor expune planșe de prezentare, machete, prototipuri și proiecte din domeniul designului de produs, ambiental și grafic.

„Studenții expozanți au fost coordonați de: as. univ. drd. Slezinger Marcel, lect. univ. dr. Sorin Brad, lect. univ. dr. Ana-Maria Abrudan, conf. univ. dr. Elena Cîmpian, prof. univ. dr. Ioan Pantea și conf. univ. dr. habil. Radu Emil Mărieș, cel care, până la trecerea sa în neființă, a fost inițiatorul și sufletul acestui eveniment”, a transmis Universitatea din Oradea.

Studenții care vor expune la Design Expo 2022 sunt: Antonio-Dacian Lascău, Margareta Toderici, Adrian Remus Tomoș, Marina Ionela Onaciu, Simona Maria Onac, Florena Naomi Corb, Andreea Vinter, Iulian Horia Mureșan, Cosmin Ilie, Emil Ilie, Denisa-Casandra Frese, Denisa Ornela Fildan, Cătălin Țăranu, Irina Galagan, Alexia-Maria Iorga, Voinkov Yana Abigail, Adina Fodor, Szekely Vivien Alexandra, Borșoș Robert, Ghencean Alexandru Giany, Mădălina Florina Lucaci (toți din anul I), Balogh Lois, Batfalszki Norbert, Vlad Bora, Elisaveta Dîmbu, Andreea Dume, Carla Durgheu, Eni Cristina, Petra Gabor, Carla Ghiman, Daniela Heredea, Carla Ignătescu, Andrei Lupu, Nagy Bianca, Andrei Nistor, David Pop, Iosif Puia, Erika Socoșan, Victoria Toader, Ioana Tomoioaga, Zalder Tamas (anul II), Alin Curtui, Dalnoki Monica, Adela Iuhoș, Florina Popovici, Florin Lascu, Olinițchi Mariela, Szekely Attila, Szlafkay Andrea, Vlăduț Săpungiu, Vațlavic Celine, Ioana Nastor, Maria Magdău, Ema Silaghi, Șerban Suciu (anul III). Master: Denisa Fanea, Bianca Negruț, Flaviu Popa, Petrișor Tincău, Denisa Pop, anul I și Alexandru Basamalercă, Adela Rebeca Lucaci (Bordi), Rebeca Păuna, anul II.

Lucrările viitorilor designeri pot fi văzute până în data 25 mai 2022. Cei interesați pot să le vadă și pe pagina de Facebook dedicată expoziției: Design Expo Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!