Aşa cum am arătat şi în precedentele două prezentări, prescripţia extinctivă poate fi explicată ca fiind termenul în care o persoană se poate adresa instanţelor de judecată pentru a obţine o hotărâre judecătorească. Mai precis, este vorba de perioada în care drepturile unui cetăţean sunt protejate efectiv de stat. La expirarea acestui termen, cetăţeanul nu poate să mai apeleze la justiţie pentru protecţia dreptului său.
Noul cod civil prevede unele termene de prescripţie diferite faţă de vechea reglementare şi, foarte important, instituie numeroase termene de prescripţie speciale.
Astfel, articolul 2517 prevede că termenul general de prescripţie este de 3 ani. Sunt prescriptibile în 10 ani: 1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie; 2. repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa; 3. repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.
Termenul de prescripţie este de un an în cazul: 1. profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează; 2. profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna; 3. medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente; 4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate; 5. meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor; 6. avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor. 7. notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor; 8. inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin.
Trebuie precizat şi faptul că articolul 2515 alineat 4 din Codul civil prevede că termenele de prescripţie pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părţilor, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepţia termenelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.