Opt tinere orădence care deţin funcţii importante în instituţiile sau companiile în care lucrează ori sunt recunoscute datorită talentelor lor artistice au fost invitate, miercuri seară, la Hotel Ramada pentru a vorbi, timp de câte 15 minute, despre cariera şi viaţa lor de familie, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului "Succes pe tocuri", organizat de asociaţia Junior Chamber Internaţional Oradea.
8 perechi de tocuri
În faţa a aproape 100 de orădence, majoritatea studente, Simona Bişboacă, o tânără medaliată cu aur la salonul de inventică de la Varşovia pentru că a creat cel mai puternic antioxidant numit "Antioxi Vita", actriţa Mihaela Gherdan, managerul TVS Oradea Oana Mudura, Anca Sas, consiliera primarului Ilie Bolojan, designerul Ioana Silaghi, Ioana Mazilescu, branch manager UniCredit Ţiriac Bank, Monica Suciu, director executiv al Fundaţiei Ruhama, şi Adina Rada, director general CG&GC Hi Tech Solutions, au vorbit despre carieră, familie, echilibru şi drumul spre succes. Curioase şi interesate de poveştile invitatelor, participantele nu s-au sfiit să le pună întrebări.
Cea care a spart gheaţa a fost Adina Rada (foto), care le-a povestit despre suişuri şi coborâşuri în carieră, dar le-a recomandat celor prezente să nu-şi "piardă crezul". "Dacă e ceva în care credeţi cu adevărat mergeţi mai departe. Şi să vă iubiţi, nu aşteptaţi să vă iubească altcineva, că s-ar putea să aşteptaţi mai mult", a glumit ea, stârnind râsete în sală.
Extrem de emoţionată, a urmat Mihaela Gherdan, actriţă a Teatrului Regina Maria şi colaboratoare a Zone Studio, care joacă în muzicalul de succes "Scripcarul pe acoperiş". Ea le-a spus fetelor să trateze cariera cu seriozitate, dar să nu neglizeze familia.
Familia, pe primul loc
Simona Bişboacă este o orădeancă de 32 de ani care anul trecut a primit o medalie de aur la Salonul de Inventică de la Varşovia pentru creaţia ei, cel mai puternic antioxidant, obţinut din struguri şi numit şi "licoarea tinereţii". Ea a început comercializarea produsului, dar şi a unei soluţii de propolis în apă. "De mică era un scop de-al meu să nu fac umbră degeaba pământului. De aceea mă bucur atunci când primesc telefoane de la cliente, care-mi mulţumesc pentru produse", a spus Simona, spunând şi ea că nu doar cariera este importantă: "Încerc să fiu şi o mamă şi o soţie bună".
Următorul speech a fost unul aplaudat puternic. Este vorba de cel oferit de Ioana Mazilescu (foto), corporate branch manager UniCredit Ţiriac pe Oradea. "Probabil aşteptaţi să vă spun cum am ajuns director de bancă. M-am gândit la ingredientele succesului în cariera mea. Acestea au fost profesionalismul, determinarea, dar şi răbdarea", a spus aceasta, adăugând că, totuşi, doamnele şi domnişoarele prezente ar trebui să pună familia pe primul loc.
"După 5 ani de activitate bancară, şeful şefului meu m-a sunat să mă înscriu la concurs pentru postul şefului meu, care s-a decis să plece. Eram însărcinată în 5 luni. Mi-a fost foarte uşor să aleg, deşi pe şeful şefului meu l-am dezamăgit. Mi-a spus că trenul nu opreşte de două ori în aceeaşi gară", a spus aceasta, completând însă că imediat după concediul maternal a avut din nou şansa către postul respectiv, aşa că nu simte că a pierdut ceva.
Femei în trend
În partea a doua a evenimentului, au vorbit Monica Suciu, Anca Sas, Ioana Silaghi şi Oana Mudura. Directoare executivă a fundaţiei Ruhama, Monica Suciu le-a spus participantelor să nu caute neapărat succesul, ci să facă fiecare activitate foarte bine. "Pentru mine nu există satisfacţie mai mare decât să ştiu că, datorită fundaţiei, un copil ce nu avea şanse la educaţie, va termina liceul", a spus aceasta.
Ioana Silaghi (foto) şi-a prezentat pasiunea de mică pentru modă şi croitorie, parcursul ei de succes pe la festivaluri de modă, dar şi cum, deşi pare o carieră "roz", munca de designer înseamnă multe călătorii şi timp departe de familie. Profitând de prezenţa ei, domnişoarele şi doamnele din sală i-au cerut sfaturi în legătură cu trendurile actuale şi i-au cerut sfaturi despre accesorizare. "Nu trebuie să fim sclavele trendurilor, ci să fim propriii noştri designeri", le-a spus aceasta.
Imaginea Primăriei
Fost reporter şi prezentatoare TV la Antena 1 Oradea, dar şi fost consilier al Secretarului General al Guvernului, Anca Sas (foto), devenită purtător de cuvânt al Primăriei şi consiliera de imagine a primarului Ilie Bolojan, le-a spus tinerelor că deşi nu-i plac schimbările, a acceptat provocările din carieră.
"Nu cred că există o reţetă a succesului, dar există câteva ingrediente de care este nevoie: seriozitatea, puterea de muncă şi curajul. Cred, de asemenea, că ar trebui să mizăm pe abilităţile noastre şi nu atât de mult pe aspectul fizic", a spus Anca Sas, care le-a dezvăluit orădencelor că îşi dorea să devină profesoară şi că nici acum nu a renunţat în totalitate la această idee. În plus, fiindcă e pasionată din liceu de acest domeniu, s-a înscris la cursurile Facultăţii de Drept din Oradea, iar acum este în anul II. "Toţi colegii sunt cu 10 ani mai tineri, dar ne înţelegem bine", a spus ea.
Şefă la TV
În final, orădeanca Oana Mudura (foto), care în 2008, pe când avea doar 25 de ani, a preluat conducerea postului local TVS Oradea, a vorbit despre parcursul ei până la acest job, cum lucrase în TVS, dar fusese dată afară, cum a făcut o pauză de televiziune când s-a înscris la un masterat pe managmentul campaniilor electorale în Spania, dar şi cum, atunci când a revenit în ţară, a avut probleme în găsirea unui nou loc de muncă. "A fost o perioadă grea, mama a fost martora unor crize existenţiale atunci", a spus Oana.
Totuşi, mai târziu, prezentatoare fiind la N24, a primit oferta de a conduce o televiziune. "Sunt extrem de recunoscătoare pentru această şansă. Persoana respectivă a riscat mult, dar cred că am demonstrat că pot", a spus şefa TVS. Întrebată dacă ar lăsa postul de manager pentru a lucra la Pro TV, fiindcă spusese că a fost o mare dorinţă de-a ei încă din facultate, Oana a spus că nu. "Acum s-a lansat Digi 24. Pro TV... cine?", a glumit ea.
La sfârşitul evenimentului, doamnele au fost invitate să socializeze la un pahar de şampanie.